• Sun. Jun 21st, 2026
📰 CancanDB.ro  — 

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

Un cunoscut savant francez susţine că a găsit medicamentul care învinge coronavirusul. „Consider că ar fi imoral să nu-l administrez“

Directorul Institutului Spitalului Universitar pentru Infecţii Mediteraneene (Bouches-du-Rhône), cunoscutul infecţiolog Didier Raoult, specialist în boli infecţioase tropicale emergente, este convins că clorochina, un antimalarian folosit de zeci de ani sub…

Spitalul Județean Suceava, unde 52 de cadre medicale au fost confirmate cu coronavirus, a început externările. Pacienții, trimiși acasă sau la spitale din Botoșani și Rădăuți

Spitalul Județean Suceava, unde 52 de cadre medicale au fost confirmate cu coronavirus, a început externarea pacienților, iar cei cu afecțiuni care necesită continuarea tratamentului într-o unitate medicală vor fi…

Bilanțul cazurilor de coronavirus în lume a depășit pragul de 350.000

Peste 350.000 de cazuri de coronavirus au fost confirmate în toată lumea, luni, la ora 17.00, de la începerea pandemiei, potrivit numărătorii AFP, realizată pe baza datelor oficiale. Cel puțin…

Gianni Infantino și pandemia de coronavirus – Oportunitatea văzută de președintele FIFA

Criza generată de pandemia de coronavirus poate permite schimbări profunde în lumea fotbalului și în ceea ce reprezintă el, estimează Gianni Infantino, președintele FIFA, într-un interviu acordat celor de la…

Coronavirus: În Madrid, un patinoar este transformat în morgă

Un patinoar din Madrid va fi amenajat pentru depozitarea cadavrelor victimelor epidemiei de coronavirus în capitala Spaniei, care numără deja peste 1.200 de morți, au anunțat luni autoritățile municipale și…

Al șaptelea deces al unui pacient infectat cu coronavirus – un bărbat de 65 de ani din București

Potrivit Grupului de comunicare strategică, este vorba despre un bărbat în vârstă de 65 ani internat la Spitalul Universitar București șiconfirmat pozitiv în 21 martie. Pacientul necesita dializă și a…

Video:Autospecialele MAI avertizeaza populatia sa stea in locuinte pe timp de noapte!

Din aceasta seara,pe strazile din municipiul Bucuresti, autospecialele MAI avertizeaza populatia sa stea in locuinte pe timp de noapte, pentru siguranta lor, pentru a preveni raspandirea COVID-19. Aceasta se intampla…

The Guardian: Rata scăzută a mortalității din cauza coronavirusului din Germania intrigă experții

Rata relativ redusă a mortalității din Germania intrigă experții, pe măsură ce Covid-19 se răspândește în Europa, unii punând la îndoială metodologia culegerii de date, în timp ce alții susțin…

BREAKING! Trei pacienți din România decedați din cauza noului coronavirus

A fost înregistrat al treilea deces cauzat de coronavirus pe teritoriul României „În această seară s-a înregistrat al treilea deces pe teritoriul României al unei persoane infectate cu noul coronavirus…

CUM NE INFECTĂM. Raed Arafat explică „protocolul zilnic” de dezinfectare ca să ne ferim de coronavirus

Românii ar trebui să înțeleagă că aceste măsuri sunt obligatorii, a atras atenția Raed Arafat, la Antena 3, unde a vorbit despre pandemia de COVID 19. Secretarul de stat în…