July 4, 2022

CanCANDB.RO

Stiri pe Bune!

Angela Merkel a condamnat invazia Rusiei în Ucraina

0 0
2 min read
0 0
Read Time:1 Minute, 35 Second

După luni de tăcere, în care şi-a atras critici pentru politica sa faţă de Moscova, fostul cancelar german Angela Merkel a condamnat invazia Rusiei în Ucraina şi şi-a exprimat sprijinul pentru actualul guvern german, UE şi SUA în eforturile lor de a-l înfrunta pe preşedintele rus Vladimir Putin, scrie agerpres.ro

 

 

 

Angela Merkel şi-a exprimat solidaritatea cu Ucraina în ceea ce ea a calificat drept un “război barbar” cu Rusia, după luni de tăcere, în care şi-a atras critici pentru politica sa faţă de Moscova, notează Reuters.

“Nu pot să omit din acest discurs referirea la încălcarea făţişă a dreptului internaţional de către Rusia”, a declarat Merkel la un eveniment al Confederaţiei Sindicatelor Germane (DGB) pentru demiterea preşedintelui în exerciţiu, Rainer Hoffmann. “Războiul din Iugoslavia ne-a arătat deja în anii 1990 cât de fragilă este ordinea mondială”, a adăugat ea în cursul acestei reuniuni desfăşurate miercuri seara într-un cadru restrâns, despre care media germane au relatat joi dimineaţă.

Merkel a subliniat că, în calitate de fost cancelar, nu intenţionează să evalueze activitatea actualului guvern, ceea ce, însă, nu a împiedicat-o să-şi exprime sprijinul pentru poziţia pe care acesta a adoptat-o faţă de războiul de invazie al Rusiei în Ucraina.

“Susţin eforturile guvernului german, UE şi SUA de a-i ţine piept lui Putin în acest război barbar”, a afirmat Angela Merkel.

Fostul cancelar s-a declarat solidară cu Ucraina şi cei strămutaţi, menţionând că dorinţa de a ajuta manifestată de ţările vecine este o “lumină în mijlocul acestei tristeţi”.

Merkel, care a ocupat funcţia de cancelar timp de 16 ani până în decembrie trecut, a declarat că nu va da sfaturi de pe margine guvernului german, dar a afirmat că sprijină eforturile executivului de a “pune capăt acestui război barbar”, a declarat pentru Reuters un participant la eveniment, transmite AGERPRES

 

sursa foto – digi24.ro

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Cancandb.ro Toate materialele prezente pe acest website (texte, imagini statice și filme) reprezintă opiniile autorilor lor și nu ar trebui luate în considerare de către nimeni. Acest website nu difuzează informații veridice, ci publică interpretări arbitrare ale evenimentelor, informații fictive, unele posibile iar altele de-a dreptul improbabile. De fapt, orice asemănare cu persoane reale este un adevărat compliment pentru noi. Oricine se simte lezat de conținutul editorial al acestui website este îndemnat să se împace cu situația, asta dacă nu știe de glumă..