Vaccinul rusesc anti – Covid 19 va fi testat pe 40.000 de locuitori ai Moscovei

CancandB.ro
Read Time:1 Minute, 12 Second

Autoritățile de la Moscova au anunțat că au început testarea vaccinului rus împotriva coronavirusului pe 40.000 de locuitori ai capitalei, etapa finală de testare a acestui vaccin anunțată în august.

Viceprimarul Moscovei, Anastasia Rakova, a declarat că este o zi importantă nu numai pentru oraș, ci și pentru întreaga Rusie și a menționat că primii participanți au fost vaccinați astăzi (miercuri, 9.09.2020 n.r.) în centrele medicale din capitală, scrie Agerpres.

Astfel, orice locuitor de naționalitate rusă care are asigurare de sănătate poate fi voluntar la acest test. Sunt invitați 40.000 de moscoviți să participe la acest studiu.

La începutul lunii august, Rusia a anunțat că a dezvoltat primul vaccin împotriva coronavirusului, dezvoltat de centrul de cercetare Nikolai-Gamaleia, preşedintele rus Vlaidmir Putin precizând cu această ocazie că una dintre fiicele sale a fost şi ea vaccinată.

Vaccinul rus a fost denumit Sputnik V, făcând referire la primul satelit artificial din istorie și a fost privit cu scepticism de întreaga lume, în mare parte din cauza absenţei fazei finale de testare la momentul anunţării sale.

Pe site-ul oficial dedicat vaccinului scrie că „faza 3 a studiilor clinice care a implicat peste 2.000 de persoane” din mai multe ţări a început pe 12 august, a doua zi după anunţul înregistrării Sputnik V.

Peste 20 de ţări au solicitat achiziţionarea unui miliard de doze de vaccin, potrivit Fondului suveran rus implicat în finanţarea sa.

sursa:puterea

0 0
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleppy
Sleppy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Mai mulți candidați la alegerile locale în Giurgiu decât în București

Pentru alegerile locale din 27 septembrie 2020 s-au înscris în cursa electorală peste 256.000 de candidați la funcțiile de primar, consilier local, consilier județean, președinte de consiliu județean, primar general și consilier general. Surprinzător, numărul candidaților din județul Giurgiu validați pentru aceste alegeri locale este mai mare decât al celor […]

Ai un pont ? 0761011011