Prețurile din Mamaia, mai mari decât la Sunny Beach și Creta. Diferențele la 3 și 4 stele

CancandB.ro
Read Time:1 Minute, 59 Second

În condiţiile în care nu se ştie foarte clar când vom putea călători în străinătate, tot mai mulţi români aleg vara aceasta litoralul de la noi.

Deşi timid, la Marea Neagră au început deja vacanţele de o săptămână sau două. Hotelierii susţin că preţurile sunt la fel ca anul trecut. Recunosc însă că sunt uşor mai crescute decât cele din Bulgaria sau Grecia, pentru că, spun ei, statul nu le acordă aceleaşi facilităţi.

Din 300 de hoteluri de pe litoral, doar 100 sunt acum deschise. Celelalte vor primi turişti abia de săptămâna viitoare.

Anul acesta printre cei care au ajuns în staţiunile noastre de la Marea Neagră, sunt mulţi care mergeu de regulă în străinătate.

Cei cu afaceri în turism au simţit că interesul pentru litoralul românesc este în creştere şi au ridicat preţurile, spun oamenii.

Am folosit două platforme internaţionale de rezervări ca să verificăm ce spun turiştii şi am comparat preţurile la cazare din Mamaia, Sunny Beach – Bulgaria şi insula Creta din Grecia.

Am căutat hoteluri în apropierea plajei care oferă mic dejun şi anulare gratuită. Perioada aleasă pentru vacanţă a fost 1 – 8 iulie, adică 7 nopţi de cazare.

Pe booking.com şi tripadvisor.com, cea mai ieftină cazare la 4 stele am găsit-o în Creta.

Pentru 7 nopţi acolo plătim cu 200 de euro mai puţin decât în România. Ţineţi însă cont că pentru a ajunge în Grecia veţi da mai mult pentru transport.

În Bulgaria, hotelierii au preţuri cu până la 20 la sută mai mici decât pe litoralul românesc.

În cazul hotelurilor de trei stele, diferenţele de preţ sunt mici între Mamaia, Sunny Beach şi Creta. Tarifile cele mai mari sunt însă la noi.

Patronatele de pe litoral recunosc că preţurile din România sunt mai mari decât ale vecinilor. Susţin însă că diferenţele vin din scutirile acordate de stat.

Muhamad Murad, președinte FPTR: “Au redus taxele şi impozitele locale cu 50 la sută, au redus cu 38 la sută taxele pe salarii, plajele în anumite zone nu se plătesc deloc, plaja în Grecia este gratis, peste tot nu se plăteşte nimic. Fiecare unitate hotelieră din grecia dacă are 100 de angajaţi statul îi asigură garanţii de 100 de mii de euro, 1000 de euro pentru fiecare angajat.”

Ai noștri susţin că dacă ar avea şi ei astfel de avantaje ar putea reduce tarifele cu până la 30 la sută.

sursa:protv
0 0
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleppy
Sleppy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Cauza morții lui Costin Mărculescu. Ce s-a descoperit la autopsie

Veste şoc în lumea mondenă. Actorul Costin Mărculescu a fost găsit mort, miercuri noapte, în apartamentul în care locuia în Bucureşti. UPDATE – A fost stabilită cauza morții actorului Costin Mărculescu. Potrivit raportului preliminar de la INML, Costin Mărculescu a suferit un infarct cardio respirator acut. Costin Mărculescu, găsit mort în […]

Ai un pont ? 0761011011