• Fri. Oct 4th, 2024

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

Cum să mâncăm de PAȘTE ca să nu ne îngrășăm. SFATURI de la nutriționist

Apr 14, 2020

 

Paștele din acest an va fi unul cu totul diferit față de tot ceea ce am trăit până acum. Pentru că îl vom sărbători acasă, în izolare, iar activitatea fizică este limitată în această perioadă, va trebui să avem foarte mare grijă la ceea ce vom pune pe masă în ziua de Paște.

Carnea de miel, înlocuită cu friptură de curcan

“Sfatul meu este să încercați să urmați principiile unei diete sănătoase chiar și cu ocazia mesei de Paște. Vă recomand o masă din care să nu lipsească cerealele, legumele, peștele sau carnea albă, fructele și leguminoasele. V-aș recomanda, de asemenea, să încercați să înlocuiți carnea roșie de miel cu carne albă. Spre exemplu, cea de curcan”, declară Gianluca Mech. (www.gianlucamech.ro)

Porții mici – calitate în detrimentul cantității

”Aveți grijă la dimensiunile porțiilor de mâncare. Acestea nu trebuie să fie mari. Țineți minte că întotdeauna contează calitatea, nu cantitatea. Mâncați încet și savurați pe deplin fiecare înghițitură. Astfel, senzația de sațietate se va instala mult mai repede. În plus, nu veți avea tendința să mâncați mai mult decât de obicei. Veți reuși astfel să nu vă supraîncărcați organismul din prima zi”, explică specialistul.

Ceai de plante după masă

”După masa de Paște, savurați în voie un ceai de plante. Asta ajută la stimularea funcțiilor digestive și metabolice, purificând ficatul și intestinele”, recomandă Gianluca Mech.

Deserturile, consumate cu moderație

”Bineînțeles că deserturile nu pot lipsi de pe masa de Paște. Limitați-vă la o felie de cozonac! De asemenea, vă puteți îndulci cu puțină ciocolată neagră. Consumată cu moderație, aceasta este extrem de hrănitoare și ne ajută să avem o stare de bine. Moderația este cheia unei diete echilibrate”, adaugă nutriționistul.

Câte ouă roșii e sănătos să mâncăm?

”Dacă nu ai probleme legate de colesterol, iar dieta ta nu abundă în grăsimi, poți mânca un ou fiert pe zi. Dacă încerci să îți ții în frâu nivelul colesterolului, nu e recomandat să consumi mai mult de 3 ouă pe săptămână. Iar aceste recomandări sunt valabile atât de Paște, cât și în restul timpului”, spune Gianluca Mech.

Cozonac și pască

”Cozonacul și pasca nu lipsesc de pe masa de Paște. Asta cu siguranță. Optați însă pentru cele făcute în casă în detrimentul celor pe care le găsim în comerț. Acestea din urmă conțin tot felul de ingredente nesănătoase. Și aici mă refer la conservanți, coloranți, agenți de îngroșare, agenți de umezire, emulsifianți, corectori de aciditate, stabilizatori, etc. Folosiți ingrediente naturale sau, de ce nu, optați pentru o rețetă vegană. Folosiți cât mai puțin zahăr, umplutură și renunțați la orice tip de glazură. În plus, nu exagerați cu mâncatul. Încercați să vă rezumați la o felie de cozonac sau pască pe zi”, recomandă Gianluca Mech.

Pâinea în perioada Paștelui

”Mesele de sărbătoare sunt automat compuse din alimente mai grele decât de obicei. Dacă vreți să vă răsfățați cu preparate tradiționale, încercați să renunțați pe cât posibil la pâine în această perioadă. Sau cel puțin să o înlocuiți cu pâine care conține o cantitate ridicată de cereale și obținută 100% din făină de grâu integral. Aceasta conține fibre insolubile ce ajută la o mai bună digestie, dar și la prevenirea cancerului de colon”, este de părere specialistul.

 

sursa:puterea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *