• Fri. Jun 2nd, 2023

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

ALERTĂ GLOBALĂ. Mafia lansează OPERAȚIUNI AGRESIVE în contextul pandemiei/ Cum se infiltrează grupările mafiote în „economia la vedere” ca să pună mâna pe banii destinați salvării economice

Apr 7, 2020
0 0
Read Time:2 Minute, 11 Second

 

Grupările de crimă organizată își văd veniturile din infracțiunile de prostituție, trafic de droguri și șantaj compromise de restricțiile de circulație,  însă profită de criza economică generată de pandemia de coronavirus pentru a se reprofila. Mafia se infiltrează în această perioadă tulbure în economia „la vedere” prin metode specifice: oferă lichiditate firmelor cu probleme financiare, în schimbul acționariatului, potrivit Politico.

Direcția centrală a poliției italiene și-a avertizat forțele de ordine să se aștepte la acțiuni agresive ale mafiei în afacerile de pe lanțul de furnizori agro-alimentari, infrastructura de sănătate, rezerve medicale dar și în sectorul HORECA. Grupările de tip mafiot caută din ce în ce mai mult statele cu economii în creștere, precum cele din Europa de Est,noteaza Politico.

Investițiile masive din infrastructură menite relansării economice vor oferi activitate și afacerilor care de obicei sunt fațade în spatele cărora au loc infracțiuni. Sectoarele vizate sunt construcțiile, producția de ciment și transportul de mărfuri.

Activitatea infracțională va crește în întregul bloc comunitar

Paradisurile fiscale și statele UE care sunt mai puțin atente la spălarea de bani ar putea de asemenea deveni ținte, spune Pignedoli, europarlamentarul Mișcării Cinci Stele din Italia.

Mafia deja s-a infiltrat în economia germană și are o poziție puternică în Spania, mai ales în hoteluri și turism, potrivit lui Pignedoli, citat de Politico. S-au infiltrat de asemenea în Franța și Belgia.

De-a lungul istoriei lor de 150 de ani, grupările de crimă organizată din Italia au profitat de pe urma situațiilor de urgență precum cutremure și epidemii de holeră. Mafia furniza lucrători agricoli, “aranja” contracte de construcții sau încasa fonduri menite pentru salubritatea orașului.

În timpul crizei economice din Italia, grupările de tip mafiot au spălat banii obținuți din traficul de droguri investind în afaceri cu probleme, mai ales din nordul pensinsulei, pentru a obține controlul acestora. Iar Italia nu este singura țară în care funcționează această procedură de lucru.

Virusul, la fel ca si Mafia, nu respecta frontierele geografice.Este precum apa, se mișcă oriunde este un spațiu gol”, spune generalul Giuseppe Governale, șeful Direcției de Investigații Antimafia din Italia.

Având în vedere că toată Europa este cuprinsă de această epidemie, iar carantina afectează economia, activitatea infracțională cel mai probabil va crește în întregul bloc comunitar în lunile ce urmează, avertizează autoritățile.

“Niciun stat UE este ocolit de problema asta”, a afirmat Sabrina Pignedoli, un europarlamentar al Mişcării Cinci Stele, care recent a organizat un eveniment în Parlamentul European pentru a spori starea de conștientizare asupra activităților de tip mafiot. Și grupările de crimă organizată din Rusia și Albania pot reprezenta un risc, potrivit europarlamentarului.

 

sursa:gandul
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *