• Tue. Oct 8th, 2024

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

EFECTELE #CORONACRIZEI | A fost accesat un ajutor financiar rapid. Va fi gestionată o situație medicală de urgență

Apr 3, 2020

Asistența financiară preaprobată (Catastrophe Deferred Drawdown Option – CAT-DDO), pe care Guvernul României a negociat-o cu Banca Mondială (BM) în luna iunie 2018, în valoare de 400 milioane de euro, pentru a contribui la prevenirea răspândirii pandemiei de COVID-19 (Coronavirus) și la punerea în aplicare a unor măsuri în acest scop, a fost accesată de Executivul Orban.

Această finanțare sprijină o serie de intervenții menite să ducă la consolidarea serviciilor de intervenție și a celor medicale, la minimizarea pierderilor pentru sectoarele public și privat, precum și la protejarea vieții cetățenilor și a calității traiului în general, se arată într-un anunț oficial al instituției financiare.

„Banca Mondială este pregătită să vină în sprijinul României în lupta sa împotriva pandemiei de COVID-19 și a efectelor acesteia asupra oamenilor, prin acordarea unui ajutor financiar rapid, precum și printr-o implicare pe termen lung,” a declarat Tatiana Proskuryakova, Directorul de Țară al Băncii Mondiale pentru România și Ungaria. ”Ȋn funcţie de evoluţia situaţiei, vom continua să sprijinim România pentru a putea depăși această criză”.

Obiectivul acestui program este acela de a consolida cadrul instituțional și juridic din România pentru a putea gestiona eficient impactul fizic, social și fiscal în caz de situație medicală de urgență, în cazul unui dezastru natural sau al schimbărilor climatice.

În plus față de sprijinul acordat Guvernului pentru dezvoltarea unor politici publice de importanță critică menite să consolideze reziliența, această facilitate acordă Guvernului posibilitatea de a accesa finanțare în termen de 48 de ore, pentru a putea reacționa în timp util în fața unui dezastru natural sau a unei urgențe de natură medicală.

În același timp, Biroul Băncii Mondiale din România lucrează acum la restructurarea portofoliului existent, în special în domeniul sănătății, pentru a-și valorifica o parte din fondurile existente în vederea finanțării achiziției unor echipamente necesare în contextul crizei actuale, precum și în domeniile afectate de criză dincolo de sectorul sănătății.

 

sursa:gandul

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *