O ursoaică cu 3 pui a intrat în garajul primarului din Băile Tușnad (Harghita). Edilul Butyka Zsolt a povestit întâmplarea la Antena 3 și a atras atenția că autoritățile centrale…
Primul autobuz electric românesc va circula în teste pe străzile din municipiul Brăila, începând de marţi şi până pe 2 iulie, potrivit informaţiilor furnizate de compania producătoare, într-o conferinţă de…
Pompierii au intervenit, în ultimele 24 de ore, în 23 de localităţi din 16 judeţe pentru evacuarea apei din case şi gospodării, în urma ploilor abundente. “Se intervine pentru evacuarea…
Trei asociații din domeniul justiției, respectiv Asociația Forumul Judecătorilor din România, Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor și Asociația Inițiativa pentru Justiție, susțin că România ar putea fi amendată dacă…
Meteorologii anunță că în următoarele patru săptămâni temperaturile vor fi în creștere în aproape toată țara. Totuși, ploile nu dispar și este posibil să apară în special în regiunile sudice…
Jandarmii din Vrancea sunt acuzați că și-au însușit meritele pentru salvarea unor sinistrați din timpul inundațiilor deși o parte importantă a operațiunii a fost dusă la bun sfârșit de salvamontiști.…
Bucureștiul e din ce în ce mai plin de șobolani. Disputele economice, politice, incompetență și delăsarea au făcut din Capitala României raiul rozătoarelor. Șobolani pot fi văzuți cam peste tot…
Oamenii de știință au descoperit că nucleul Pământului este în creștere, dar asimetric. Miezul de fier solid din centrul planetei a crescut mai repede sub Marea Banda din Indonezia, decât…
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a afirmat că Evaluarea Naţională care începe marţi este un moment de bilanţ, fiind prima generaţie de elevi care au început cu clasa pregătitoare. ”Rezultatele vor…
Puțin peste 20.000 de persoane au fost vaccinate și în ultimele 24 de ore, conform statisticii realizate de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19. Cu prima…