Într-o dimineață obișnuită, românul oprește la benzinărie și privește tabelul electronic cu prețuri. Cifrele de acolo sunt sentințe mascate în indicatori de cost. Motorina la 10,5 lei, benzina la 9,5 lei. În spatele acestor cifre, undeva pe bursele internaționale, barilul de petrol brut are același preț care, în urmă cu doar câțiva ani, genera un cost la pompă de 7,5 lei, respectiv 8 lei.
Dincolo de orice posibilă eroare de calcul, această discrepanță scoate la iveală o ruptură profundă între realitatea pieței și buzunarul cetățeanului. Ne aflăm în fața unui paradox care sfidează logica manualelor de economie liberală. Cum este posibil ca prețul materiei prime să stagneze, iar cel al produsului finit să explodeze? Dincolo de graficele de cerere și ofertă, răspunsul trebuie căutat în birourile tapetate cu mochete groase ale „specialiștilor” din aparatul de stat, acești păcălici ai istoriei care privesc poporul ca pe o masă de manevră, bună doar de taxat și ignorat.
Din punct de vedere economic, structura prețului la carburant este formată din costul materiei prime (barilul), rata de schimb valutar (USD/RON), accize, TVA, costuri de rafinare, logistică și marja de profit a distribuitorului.Dacă barilul este la același nivel ca atunci când motorina era 8 lei, unde dispar cei 2,5 lei suplimentari pe care îi plătim astăzi?
Specialiștii statului, cu discursuri anoste și predictibile, ne vorbesc despre „fluctuațiile marjelor de rafinare” sau despre „incertitudinea lanțurilor de aprovizionare”. În realitate, asistăm la o decuplare deliberată. Statul român este complice tăcut la această situație dintr-un motiv cinic: cu cât prețul este mai mare, cu atât încasările din TVA și accize sunt mai mari. Este o formă de canibalism economic în care statul se hrănește din sărăcirea propriei populații, sub pretextul unei „economii de piață” care, în realitate, funcționează ca un cartel protejat politic.
Să nu ne amăgim: aparatul de stat abundă în diplome, dar rămâne sărac în competență și caracter. Singura specializare reală a acestor „păcălici” care ocupă funcții de conducere este sifonarea banului public către rețelele de interese. Când prețul la pompă crește artificial, se creează un surplus de capital în sistem care ajunge, prin contracte dubioase, consultanțe inutile și sinecuri politice, în buzunarele celor conectați.
Acești indivizi nu înțeleg economia din cauză că nu au fost niciodată nevoiți să trăiască din rodul muncii lor în mediul privat, acolo unde fiecare leu trebuie justificat prin productivitate. Pentru ei, economia este un rezervor infinit din care pot extrage resurse fără a pune nimic în schimb. Specula, care în orice societate civilizată este combătută prin reglementări drastice, a ajuns să fie considerată o „virtute” administrativă, un mod „deștept” de a echilibra bugete prost gestionate pe seama cetățeanului de rând. Trăim într-o eră a postliberalismului deformat, o perioadă în care mecanismele de autoreglare ale pieței au fost anihilate de intervenționismul toxic și de lăcomia corporatistă, mână în mână cu cea politică.
Într-o economie sănătoasă, dacă prețul barilului scade sau stagnează, competiția ar trebui să forțeze scăderea prețului la pompă. De ce nu se întâmplă acest lucru în România? Pentru că, în locul competiției reale, s-a instalat o înțelegere tacită, un consens al lăcomiei. Statul, prin organisme-fantomă, mimează investigații care durează ani de zile, în timp ce miliarde de lei sunt transferate nejustificat de la populație către marii distribuitori și către bugetul de stat devalizat. Economia a fost transformată într-un sistem de extracție a bogăției, asemănător celor din perioada feudală, însă împachetat în termeni europeni și tehnocrați.
Dincolo de analiza economică, prețul carburantului are un efect de domino asupra întregii societăți. Fiecare leu în plus la motorină se regăsește în prețul pâinii, al laptelui și al serviciilor de bază. Pentru pensionarul care abia își permite medicamentele, pentru tatăl care își duce copiii la școală cu o mașină veche sau pentru micul antreprenor care încearcă să nu intre în faliment, acești „lei suplimentari” înseamnă renunțări dureroase.
Conducătorii noștri nu simt această durere. Ei circulă în coloane oficiale, cu rezervoarele pline din banii noștri, și fac analize în birouri climatizate. Pentru ei, diferența dintre 8 lei și 10,5 lei este doar o variabilă într-un tabel Excel. Pentru popor, este diferența dintre demnitate și disperare. Lipsa de empatie a acestor lideri este cea mai mare criză a României actuale, o criză mai gravă decât cea energetică sau financiară.
Oare ce este de făcut în fața acestui asediu al incompetenței cu pretenții de autoritate? Primul pas este refuzul de a mai accepta explicațiile lor infantile. Este nevoie de o „revoltă a competenței”, de presiune publică reală pentru plafonarea marjelor de profit în perioade de criză și pentru o transparență totală a modului în care statul colectează și cheltuiește banii din taxe.
Este necesară depolitizarea radicală a agențiilor de reglementare, sau alte instituții cheie care trebuie conduse de profesionișt, nu de rudele sau clienții partidelor aflate la putere. Fără o sancțiune clară, atât la urne, cât și prin mecanisme de răspundere juridică pentru decizii economice dăunătoare, păcălicii istoriei vor continua să ne zâmbească de la tribuna Parlamentului în timp ce ne golesc conturile la fiecare plin de benzină.
Ne-am obișnuit să fim prea răbdători și am învățat să ne strângem cureaua până când respirația ne-a devenit un lux. Privim cum specula, hoția și incompetența sunt ridicate la rang de politică de stat și ne spunem, resemnați, „asta e”. Dar nu, nu trebuie să fie așa.
Această țară nu le aparține lor, celor care ne sifonează viitorul prin conductele lăcomiei.Țara le aparține celor care muncesc, celor care construiesc, celor care încă mai au curajul să spere. Prețul carburantului este testul suprem al rezilienței noastre. Dacă acceptăm să fim mințiți în față, cu prețul barilului în mână, atunci ne merităm soarta de spectatori la propria noastră prăbușire.
Este timpul ca foșnetul banilor sifonați să fie acoperit de vocea unei națiuni care își cere demnitatea înapoi, fiindcă prețul benzinei reprezintă doar partea vizibilă a problemei. Adevărata miză este adevărul pe care îl plătim cu toții: suntem conduși de oameni mici care au ajuns prea sus. Este datoria noastră să le reamintim unde le este locul: în capitolul de „erori” al manualelor de istorie, nu la cârma viitorului nostru. Destul cu specula! Destul cu păcălicii! Este timpul pentru o economie reală și pentru lideri cu suflet, nu doar cu portofele largi.
Ciprian Demeter
sursa: 6om