Un bărbat a fost arestat în Franța sub suspiciunea de spionaj în favoarea Rusiei, după ce ar fi supravegheat o fabrică ce produce drone destinate Ucrainei, au anunțat autoritățile franceze.
Un bărbat suspectat că ar fi spionat în favoarea Rusiei o fabrică franceză de drone a fost pus oficial sub acuzare şi plasat în arest preventiv la începutul lunii iunie, a confirmat vineri Parchetul din Paris, confirmând astfel un articol al publicaţiei Le Parisien, relatează AFP.
Bărbatul, în vârstă de 48 de ani şi născut în Belarus, a fost arestat pe 3 iunie “în timp ce filma un prototip de dronă al unei companii care este furnizor al forţelor armate franceze şi ucrainene”, a transmis Parchetul.
“Acesta ar fi trimis o înregistrare video unui contact către Rusia”
“Investigaţiile efectuate de Direcţia Generală de Securitate Internă (DGSI) au stabilit că acesta ar fi trimis o înregistrare video unui contact către Rusia”, a adăugat justiţia franceză.
Bărbatul este acuzat în principal de furnizarea de informaţii unei puteri străine, Rusia, o infracţiune pentru care riscă până la 15 ani de închisoare, şi de asociere în vederea comiterii de infracţiuni, mai afirmă Parchetul francez.
Potrivit unei surse ce are cunoştinţă de acest caz, bărbatul în prezent arestat, cu domiciliul în Spania, urmărea fabrica Delair, din apropiere de Toulouse, conform Agerpres.
sursa: dcnews