Ministrul Transporturilor, Radu Miruță, a anunțat că prețul călătoriilor cu metroul nu va fi majorat de la 1 iulie, după anularea ordinului care prevedea scumpirea biletului de la 5 la 7 lei.
Tariful la titlurile de călătorie la metrou nu va creşte de la 1 iulie şi nici în perioada următoare, întrucât am decis anularea ordinului care prevedea majorarea biletului de la 5 lei la 7 lei, a declarat, vineri, ministrul interimar al Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Miruţă.
Control la Metrorex și acuzații privind cheltuirea banilor publici
“Am suspendat două luni această creştere a tarifului. Cele două luni se apropie să fie trecute şi de la 1 iulie, adică peste câteva zile, dacă nu se ia nicio măsură, fără a se face vreo acţiune, tariful la metrou ar fi 7 lei. Am trimis Corpul de control. Din raportul preliminar care mi-a fost adus, lucrurile stau foarte prost în ceea ce priveşte cheltuirea banilor publici la metrou. Am dat o dispoziţie Consiliului de Administraţie de a recupera banii care sunt la prima mână şi anume penalităţile de întârziere pe care diverse companii le au de plătit Metrorex. Sunt de zeci de milioane de euro. Se desfăşoară aceste acţiuni, însă nu merge să tot amânăm din lună în lună ceva ce este evident nejustificat, motiv pentru care am decis anularea creşterii biletului la metrou de la 5 la 7 lei, care ar fi trebuit să se întâmple peste câteva zile”, a afirmat Miruţă, într-o conferinţă de presă.
„Am închis definitiv acest subiect”
El a subliniat că în cazul în care alt ministru care va veni la MTI va dori să majoreze acest tarif, “va avea un drum mult mai lung de făcut”.
“Nu se mai pune problema amânării încă o lună, încă o lună şi am închis definitiv acest subiect. Nu va creşte preţul la metrou nici acum, nici probabil în perioada imediat următoare. Dacă va veni un nou ministru care va vrea să decidă prost pentru oameni şi să crească preţul la metroul fără să recupereze banii de care Metrorex are nevoie din alte părţi, va avea un drum mult mai lung de făcut. Drumul până acum era decizia CA luată şi schimbat doar ordinul de ministru. S-a schimbat şi decizia CA şi ordinul de ministru. Am pus în siguranţă bătaia de joc cu creşterea biletului la metrou”, a transmis şeful interimar de la Transporturi.
sursa: dcnews