• Tue. Apr 28th, 2026

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

Război Rusia-Ucraina. Atac cu drone al ucrainenilor asupra rafinăriei Riazan (Rosneft), una dintre cele mai mari din Rusia, pentru a doua oară în ultimele trei zile. Inițial au fost auzite mai multe explozii, după care a izbucnit un incendiu de amploare.

Jan 29, 2025

 

”Dronele au lovit din nou instalaţiile societăţii de rafinare a petrolului Riazan, care aprovizionează Armata Rusă”, a anunțat Armata Ucraineană duminică după-amiază, care a revendicat atacul de noaptea trecută care a provocat un incendiu de amploare. Mai multe instalații ale rafinăriei au fost lovite, alături de depozitele de petrol.

Rafinăria Rosneft din Riazan se află la circa 200 km sud-est de Moscova și este una dintre cele mai mari din Rusia, fiind esențială atât pentru alimentarea cu carburanți a benzinăriilor din zona Moscovei, cât și pentru furnizarea acestora către armată. Acesta este cel de-al doilea astfel de atac asupra rafinăriei în mai puțin de o săptămână. Primul a avut loc vineri.

Armata Rusă a confirmat atacul, dar nu a făcut vreo referire cu privire la victime sau pagube, precizând doar că “apărarea aeriană a respins un atac masiv al dronelor ucrainene peste noapte, distrugând 121 de drone”. Bloggerii militari ruși au scris și ei pe Telegram că “flăcări uriașe” au cuprins rafinăria din Riazan, fiind afectate depozite de stocare a petrolului și o centrală electrică. Drept răspuns, rușii au atacat Ucraina cu 72 de drone, imediat după atacul asupra rafinăriei, conform forțelor aeriene ucrainene, care menționează că 50 dintre ele au fost distruse. Din informațiile disponibile la această oră, nu au fost înregistrate pagube materiale sau victime.
sursa:biziday

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *