• Wed. Apr 29th, 2026

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

Bucureștiul va fi printre orașele europene cu cea mai mare creștere a ratei deceselor provocate de încălzirea climatică, arată un studiu pan-european, publicat de Nature. Până la sfârșitul secolului, capitala României va înregistra cu 55 mai multe decese la suta de mii de locuitori din cauza caniculei. Rate mai mari, doar în Italia, Spania și Grecia.

Jan 28, 2025

Un amplu colectiv de cercetători de la institute publice din Europa (UK, Spania, Italia, Norvegia, Grecia, Elveția, Comisia Europeană) a realizat o modelare a efectelor pe care încălzirea globală le va avea asupra orașelor dens populate ale continentului.

Lucrarea, publicată în Nature Medicine, evidențiază riscul crescut de creștere a numărului decese provocate de caniculă, în condițiile în care scenariile climatice iau în considerare creșteri medii ale temperaturilor globale de 2-3 grade Celsius până la finalul secolului, dar în orașe temperaturile vor fi mult mai mari în perioadele caniculare decât în zonele rurale. Deja, în timpul verii, diferențele din interiorul orașelor mari și zonele rurale din jurul acestora, sunt de până la +15 grade Celsius. Orașele sunt descrise ca fiind “insule de căldură”, din cauza unor factori precum infrastructura de beton care absoarbe și menține căldura, dar și din cauza vegetației insuficiente.

În cel mai extrem scenariu, încălzirea globală va duce la 2,3 milioane de decese suplimentare anual, cauzate de caniculă, la nivelul continentului. Atena, Madrid și Roma vor fi cele mai afectate metropole, dar Bucureștiul este și el în top, cu o rată de +55 de decese pe an la suta de mii de locuitori, ceea ce, la actuala populație de două milioane de locuitori, ar însema peste o mie de decese pe an provocate doar de caniculă și doar în București. La nivelul țării, schimbările climatice ar produce o creștere netă (este scăzut numărul deceselor provocate de vremea rece, iarna) a numărului de decese cu 81 la suta de mii de locuitori, deci de aproximativ 16 mii de persoane pe an.

Dar, mai arată studiul, aceste decese ar putea fi reduse cu cel puțin două treimi dacă s-ar lua măsuri preventive.

Cele mai afectate orașe mari vor fi, în ordine, Barcelona, Roma, Napoli, Madrid, Milano, Atena, Valencia, Marsilia, București și Genova.
sursa: biziday

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *