• Tue. Jun 30th, 2026
📰 CancanDB.ro  — 

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

Rețea de escroci care înșela români prin investiții false, coordonată din call-centere din Ucraina, destructurată. Prejudiciu de peste 3,5 milioane de lei

Jun 30, 2026

Autoritățile din România, alături de cele din Republica Moldova și Ucraina au destructurat o rețea internațională de fraudă online de tip „investment scam”, cu call-centere în Ucraina, care a înșelat victime din țara noastră cu milioane de lei.

Autoritățile din România, Republica Moldova și Ucraina au desfășurat o operațiune internațională comună într-un dosar de fraudă informatică și înșelăciune legată de investiții. Au fost efectuate opt percheziții domiciliare în România și alte 17 Ucraina într-o rețea care folosea reclame online înșelătoare, ce promiteau câștiguri rapide din investiții în criptomonede sau acțiuni, inclusiv în companii cunoscute.

Victimele erau atrase să completeze formulare, apoi erau sunate de „consultanți” din call-centere. Aceștia le convingeau să depună bani pe platforme false și uneori să instaleze programe de acces la distanță, oferind astfel infractorilor control asupra dispozitivelor și conturilor bancare.

După ce victimele investeau sume mari, platformele dispăreau, iar comunicarea se oprea. Unele reclame erau promovate inclusiv cu videoclipuri deepfake generate cu AI, în care apăreau persoane publice.

Cum acționau, concret, escrocii

„Anchetele paralele, desfășurate în cele 3 state menționate mai sus, vizează activități infracționale săvârșite de la începutul anului 2023 până în prezent, îndreptate împotriva cetățenilor statului român, victimele fiind induse în eroare pentru a investi pe diferite platforme, în criptomonede sau acțiuni la diferite companii precum GAP INVEST, HIDROELECTRICA, BRUA, MACRO CAPITAL ș.a.

Astfel, autorii au creat și difuzat anunțuri publicitare, înșelătoare, în mediul online, prin care au promovat în mod fraudulos posibilitatea obținerii de profituri garantate, rapide și substanțiale, ca urmare a efectuării unor investiții prin intermediul unor platforme de investiții și tranzacționare prestabilite. Persoanele interesate depuneau cereri pe site-urile administrate de autori, exprimându-și intenția de a-și investi fondurile în criptomonede, acțiuni sau alte active. Ulterior, ‘responsabilii cu efectuarea apelurilor’ dintre autori, utilizând telefonia S.I.P. (Session Initiation Protocol), contactau persoanele care au depus cereri, le evaluau situația financiară și le direcționau către platforme fictive de tranzacționare, pe care potențialele victime depuneau fonduri în scopul activării conturilor.

În continuare, ‘responsabilii cu păstrarea clienților’ dintre autori, care lucrau cu persoanele ce depuseseră deja fonduri, le încurajau să efectueze investiții suplimentare, promițându-le randamente mari. După obținerea sumei maxime de bani de la victime, site-ul dispărea, iar orice comunicare cu ‘responsabilii cu păstrarea clienților’ înceta, ceea ce ducea la pierderea activelor victimelor.

Utilizând pseudonime în timpul conversațiilor online sau telefonice, autorii foloseau tehnici și metode de manipulare și persuasiune pentru a convinge victimele să investească fonduri pe platformele sau site-urile gestionate de autori. Mai mult, victimele au fost convinse să furnizeze și datele cardurilor lor bancare în vederea realizării investițiilor sau să-și instaleze pe dispozitive software-uri de acces la distanță, prin care autorii au reușit să obțină control asupra dispozitivelor electronice ale victimelor și, implicit, asupra aplicațiilor de internet banking, instalate pe aceste dispozitive.

Toate acestea au avut loc și în contextul promovării intense pe platformele de social media a numeroase materiale video, nereale, create cu ajutorul AI (inteligența artificială) care au promovat un conținut de tip ‘deepfake’, în care astfel de investiții ar fi fost încurajate de diverse persoane publice din România (prim-ministrul României, guvernatorul Băncii Naționale a României etc)”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Rețeaua, organizată în „call-centere”

În urma cercetărilor efectuate, s-a constatat că autorii sunt organizați în patru așa-numite „centre de intermediere telefonică” (call-centere), situate pe teritoriul Ucrainei. Până în prezent, au fost identificate 43 de victime, prejudiciul total stabilit fiind de aproximativ 3,6 milioane de lei.

În cadrul perchezițiilor domiciliare efectuate au fost identificate și ridicate peste 150 de sisteme informatice (flash USB-uri, monitoare, desktop-PC-uri, telefoane mobile, laptopuri, tablete), sume de bani în cuantum total de peste 157.000 de euro, ceasuri de lux, o armă de tip airsoft, înscrisuri și alte mijloace materiale de probă, ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În prezent, în România sunt cercetate șapte persoane fizice, fiind depistate doar două dintre acestea, celelalte persoane aflându-se pe teritoriul altor state din afara spațiului Uniunii Europene, mai precizează sursa citată anterior.

sursa: dcnews

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *