După ce am văzut că Simion a început strângerea de semnături pentru candidatura sa la prezidențiale – prin mijloace de colectare abuzive a datelor personale ale românilor, candidata USR, Elena Lasconi, își începe și ea campania, într-o manieră care nu o poziționează bine, față de valorile partidului pe care-l reprezintă.
Aceasta a ieșit pe străzile Timișoarei pentru a strânge semnături atât pentru alegerile prezidențiale, cât și pentru alegerile parlamentare, dar ceea ce atrage atenția este sloganul său, pe care l-a reiterat în postarea sa de pe Facebook de weekendul acesta: „Semnează și ajută-ne să construim o Românie pentru toți, nu doar pentru unii”. Nu cu mulți ani în urmă, adică în 2018, vedem același slogan al laburiștilor din Marea Britanie, pe care Lasconi l-a tradus și pe care și l-a însușit fără rușine: ”For the many not the few”.
Nuanțele sloganului, cât și mesajul în sine sunt specifice mișcării de stânga tradiționale. Dar asta pare să nu o încurce prea tare pe Lasconi care e dispusă să fie orice și oricât pentru a aduna voturi. Ce părea inițial un apel la unitate este de fapt o încercare disperată de a atrage un electorat mai larg, fără a ține cont de propria identitate politică. Lasconi ne dă de înțeles că sub conducerea sa, viziunea USR s-a diluat și nu mai este acel partid de dreapta anticorupție, ci este un partid care încearcă să atragă simpatia cât mai multor alegători, punându-și în joc autenticitatea identității.
Astfel, în loc să ofere o viziune distinctă, care să reflecte valorile USR, sloganul adoptat de Lasconi subliniază o lipsă de originalitate și sugerează o derivă ideologică. Deși formațiunea politică promovează ideea unei „Românii pentru toți”, se pare că modul în care își construiește mesajul este mai degrabă o încercare de a se apropia de stânga, ceea ce poate submina încrederea electoratului tradițional al USR.
sursa: stiripesurse.ro