Fiica Elenei Udrea, Eva Maria, a început școala, în absența mamei ei. Aflată în închisoare, fosta ministră a turismului i-a transmis fiicei sale un mesaj public, pe rețelele de socializare. Elena Udrea mărturisește că simte „o durere pe care nu o poate descrie în cuvinte” pentru că nu poate fi alături de fiica sa.
„Draga mea inimă,
Astăzi este prima ta zi de școală, o zi pe care mi-am imaginat-o mereu altfel, o zi în care ar fi trebuit să fiu acolo, să-ți țin mâna și să te privesc cum pășești în această nouă aventură. Mi-am dorit atât de mult să fiu lângă tine, să-ți șoptesc că totul va fi bine și să te strâng în brațe, dar, chiar dacă sunt departe, te simt aproape cu toată ființa mea.
De doi ani sunt departe de tine, iar fiecare zi fără tine este o durere pe care nu o pot descrie în cuvinte. Mă gândesc la tine mereu, fiecare gând, fiecare rugăciune este pentru tine. Știu că este greu, și pentru tine, și pentru mine, dar vreau să știi că sunt cu tine în fiecare pas, în fiecare emoție, în fiecare zâmbet. Oriunde sunt, inima mea este acolo, lângă tine.
Sunt atât de mândră de tine! Deși viața ne-a pus la încercare, ești puternică, curajoasă și luminoasă, exact așa cum te-am crescut să fii. Nu uita, dragostea mea pentru tine nu cunoaște granițe, nici ziduri, și nici distanțe. Într-o zi, vom fi din nou împreună și voi putea să-ți spun cât de mult te iubesc și cât de dor îmi este de tine, dar până atunci, te rog să știi că te port cu mine, în fiecare respirație, în fiecare bătaie a inimii mele.
Fii curajoasă, iubita mea, și pășește cu încredere în această nouă lume. Voi fi mereu cu tine, chiar și atunci când nu mă vezi.
Te iubesc până la infinit și dincolo de el.
Mama ta, mereu aproape de tine!”, scrie Elena Udrea pe Facebook.
Condamnarea Elenei Udrea
Fostul ministru al Turismului a fost condamnată, în iunie 2018, la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute. La momentul pronunțării deciziei definitive, Udrea se afla în Costa Rica. Ea părăsise România la începutul lui 2018 și a cerut azil în Costa Rica. În octombrie 2018, a fost reținută de Interpol în Costa Rica și apoi încarcerată. A fost eliberată în decembrie 2018, după ce Curtea Constituţională a stabilit ilegala compunere a completurilor de 5 judecători de la ÎCCJ.
Elena Udrea a revenit în România în 8 iulie 2019, la aproape un an și jumătate de la fuga sa în Costa Rica, susținând că a renunțat de bunăvoie la statutul de refugiat în Costa Rica, pentru că vrea să își crească fetița acasă.
sursa: stiripesurse.ro