Candidații trebuie să folosească doar cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor și creion de culoare neagră pentru scheme și desene.
Este strict interzis să se introducă în sălile de examen orice obiecte personale sau dispozitive electronice. Comunicarea între candidați sau cu persoane din exterior nu este permisă, iar cei prinși încălcând regulile vor fi eliminați și nu vor putea participa la următoarele două sesiuni.
Sălile de examen vor fi monitorizate audio-video pe toată durata probelor. Primele rezultate vor fi afișate pe 8 iulie până în ora 12:00, iar contestațiile pot fi depuse în aceeași zi între orele 12:00 și 18:00. Rezultatele finale vor fi afișate pe 12 iulie.
Pentru a trece cu bine examenul, elevii trebuie să susțină toate probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale, să obțină cel puțin nota 5 la fiecare probă scrisă și să aibă o medie de minimum 6 la probele scrise.
Vineri va avea loc proba de Limba și literatura maternă pentru elevii care au studiat în limbile minorităților naționale.
Probele vor începe la ora 9:00, iar elevii pot intra în săli până la ora 8:30, în baza unui act de identitate valid. Timpul alocat pentru rezolvarea subiectelor este de trei ore, cu posibilitatea de prelungire pentru candidații cu nevoi speciale, potrivit procedurilor de egalizare a șanselor.
sursa:puterea.ro
