• Sun. Jul 14th, 2024

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

Surpriză în USR – Elena Lasconi are concurență serioasă în cursa pentru prezidențiabilul partidului

Jun 28, 2024

Joi a fost ultima zi în care membrii USR care doresc să candideze intern pentru desemnarea candidatului la prezidenţiale şi-au putut depune aplicaţia online. Comisia Electorală a analizat, în această după-amiază, cele trei dosare depuse şi le-a admis. Prin urmare, în cursa internă pentru o candidatură la funcţia de preşedinte al României s-au înscris şefa USR Elena Lasconi, Dumitru Stanca care este membru al USR Olt şi Octavian Berceanu care este membru al USR Bucureşti.

Potrivit comunicatului de presă al partidului, Elena Lasconi, preşedinta USR, are 52 de ani, este de profesie economist cu o carieră de 25 de ani în televiziune. Din 2020, este primarul USR al municipiului Câmpulung Muscel, funcţie în care a fost realeasă în 2024. În primul său mandat a început proiecte de peste 400 de milioane de lei – bugetul oraşului pe 40 de ani. A obţinut peste 100 de milioane de lei din PNRR pentru proiecte de dezvoltare în Câmpulung. A finalizat construirea unei secţii noi de oncologie a Spitalului Municipal şi a depus un proiect major de infrastructură pentru a obţine fonduri europene pentru extinderea cu 40 km a reţelei de apă şi canalizare, aproape jumătate din cât s-a făcut în 70 de ani. Elena Lasconi activează în Filiala USR Câmpulung, fiind membră din 2019.
Dumitru Stanca are 59 de ani şi este cadru militar în rezervă, în prezent ofiţer de conformitate la o firmă privată din Bucureşti. Se ocupă de asigurarea conformităţii reglementărilor şi procedurilor interne cu legislaţia în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor. În activitatea sa din cadrul Armatei, a participat la reuniunile grupurilor de lucru NATO pe domeniul sprijinului logistic şi s-a ocupat de organizarea de conferinţe internaţionale pe aceeaşi temă. A fost expert în grupurile de lucru pentru implementarea Acordului de acces al forţelor armate ale SUA în România.
Octavian-Alexandru Berceanu are 48 de ani şi este de profesie inginer. În prezent, este consultant pentru Banca Europeană de Investiţii în proiectul PNERP Moldova şi coordonează activitatea grupului de lucru pentru reforma în sectorul forestier, mai spune sursa citată. Octavian Berceanu a fost în timpul guvernării PNL-USR Comisar General al Gărzii Naţionale de Mediu. În această calitate, a coordonat activitatea instituţiei care dispune de 450 de comisari de mediu angrenaţi în controlul a peste 80.000 de obiective. Rezultatele obţinute în cele şase luni de mandat au fost cele mai bune din istoria de 20 de ani a Gărzii de Mediu.
sursa: stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *