Ministerul Apărării Naționale admite în premieră, în două comunicate de presă, că resturile descoperite în localitatea Plauru (județul Tulcea), în imediata vecinătate a porturilor ucrainene bombardate, pe malul românesc al Dunării, provin de la o dronărusă care a ajuns pe teritoriul României.
Mai întâi, MApN a informat vineri că șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, a discutat la telefon cu generalul Christopher Cavoli, comandant suprem al Forţelor Aliate din Europa, despre „descoperirea unor elemente de dronă în zona localităţii româneşti Plauru”.
Sâmbătă, într-un alt comunicat de presă, Ministerul Apărării Naționale vorbește despre „incidentul privind elementele de dronă ajunse pe teritoriul României”.
Când militarii români au găsit marți seara în judeţul Tulcea fragmente dintr-un echipament, au transmis că obiectul “ar putea fi asimilat unei drone”, iar ministrul Apărării s-a deplasat la fața locului pentru a superviza operațiunile de căutare. Probele au fost ridicate și oficialii MApN au spus că vor fi analizate pentru a se stabili originea, capacitatea şi tipul echipamentului, fără să fie specificat că rămășitele reprezintă o dronă.
Președintele Klaus Iohannis a precizat că, “dacă se confirmă că aceste elemente aparţin unei drone a Rusiei”, situaţia este “inadmisibilă” şi este o încălcare gravă a suveranităţii României.
Cum a decurs convorbirea cu șeful armatei ucrainene
Șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, a discutat vineri cu comandantul Forțelor Armate ale Ucrainei, generalul Valerii Zaluzhnyi.
Convorbirea telefonică a vizat situația generată de intensificarea atacurilor Federației Ruse asupra infrastructurii porturilor dunărene ale Ucrainei. De asemenea, cei doi oficiali militari au discutat despre incidentul privind elementele de dronă ajunse pe teritoriul României.
Generalul Daniel Petrescu a transmis că România condamnă cu fermitate războiul de agresiune dus de Federația Rusă împotriva Ucrainei, precum și atacurile nejustificate și ilegale desfășurate împotriva infrastructurii ucrainene și populației civile. Totodată, a reiterat sprijinul multidimensional pe care România îl va acorda Ucrainei, atât timp cât va fi nevoie.
În context, șeful Apărării i-a transmis omologului ucrainean că a dispus suplimentarea măsurilor pentru întărirea capacităților de monitorizare și de securizare a spațiului aerian la frontierele României.
sursa:stiripesurse