• Thu. Jun 20th, 2024

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

Olaf Scholz descrie AfD drept un ‘comando de demolare’

Sep 6, 2023

Cancelarul german Olaf Scholz a comparat miercuri partidul de extremă dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD), aflat la un nivel record în sondaje, cu un ‘comando de demolare’ care ameninţă prosperitatea ţării, transmite AFP, conform Agerpres.

‘Majoritatea cetăţenilor şi cetăţenelor ştiu că autoproclamata ”Alternativă” este în realitate un comando de demolare pentru ţara noastră’, a declarat şeful coaliţiei de centru-stânga în Bundestag.

Formaţiune antiimigraţie şi anti-UE, deja reprezentată în parlament, AfD este creditată de sondaje cu un nivel record de circa 22% din intenţiile de vot, cu care devansează Partidul Social Democrat (SPD) al lui Scholz, aflat în jurul a 16%.

  • ‘Chemările la ridicarea de bariere între statele membre, la o reducere a UE şi la diminuarea radicală a mecanismelor de protecţie socială nu sunt nimic altceva decât voinţa deliberată de a distruge prosperitatea’, a mai spus cancelarul cu referire la AfD.

Stabilitatea germană, în pericol

El a chemat opoziţia conservatoare CDU/CSU să susţină ‘pactul pentru Germania’ pe care coaliţia sa îl propune pentru redresarea economiei germane.

Germania încearcă să depăşească o stagnare legată de dificultăţile prin care trec industria şi exporturile sale pe un fond de lipsă de competitivitate, inflaţie puternică şi costuri ridicate ale energiei.

În faţa acestor dificultăţi, ‘pactul pentru Germania’ propune să facă ţara ‘mai reactivă, modernă şi sigură’ reducând poverile administrative, astfel încât să fie accelerate investiţiile în energiile regenerabile, infrastructura digitală, locuinţe, recrutarea de lucrători străini calificaţi.

‘Nu se mai poate continua aşa’, a spus Scholz apropo de starea ‘de imobilitate’ a celei mai mari economii din UE, aruncând responsabilitatea pe conservatorii care au condus guvernul până la sfârşitul lui 2021.

Cele 16 landuri, municipalităţile şi CDU trebuie să participe la efortul de ‘debarasare de marasmul birocraţiei, de teama de risc şi de descurajare’, a subliniat Scholz.

El a exclus un program de relansare economică, explicând că Germania nu are nevoie de aşa ceva. ‘Nu cred nici într-un foc de paie finanţat prin datorie’, a declarat cancelarul, al cărui proiect pe 2024 insistă pe revenirea la rigoarea bugetară.
sursa:stiripesurse

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *