• Fri. Jun 14th, 2024

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

Liberalii supărați pe `jocul dublu` al PSD. Ciucă pregătește desantul în Guvernul Ciolacu

May 16, 2023

Conducerea liberală a avut aseară o întâlnire de taină la Vila Lac. La adăpostul bruiajului total al comunicațiilor s-au pus la cale liniile directoare pentru negocierile cu partenerii de la PSD și UDMR pentru formarea noului executiv.

Președintele Nicolae Ciucă le-a spus liberalilor că e păguboasă atitudinea unora dintre ei atunci când vorbesc de ”ministere cu bani” în negocierile cu PSD pentru că până la urmă în public pe români nu îi interesează așa mult ce partid are un minister sau altul de vreme ce ”echipa” guvernamentală livrează ceea ce trebuie.

Vezi și: Negocierile pentru Guvernul Ciolacu intră în linie dreaptă (surse)

Surse participante la discuții ne-au relatat că a fost ocolită ”cu mare delicatețe” discuția despre persoane în acest stadiu al discuțiilor. În schimb s-a decis ca PNL să intre la negocierile cu PSD pe datele din actualul Protocol.

”Dacă în cadrul negocierilor cu PSD se va veni cu noi propuneri suntem gata să le ascultăm. Nu ținem cu dinții de un minister anume, dar așteptăm soluții, compensații”, susține pentru STIRIPESURSE.RO un important lider liberal.

Totuși liberalii vor insista puternic pe comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare ca și punct de plecare pentru orice schimb de ministere.

Mai mulți liberali au acuzat PSD-ul că în dorința de ”a acapara cât mai mult au vrut și au și reușit să ne pună cap în cap cu UDMR-ul. Nu asta ne-am dorit! I-am spus lui Ciucă și lui Bode să le spună lui Ciolacu și Grindeanu că nu ținem cu dinții de Transporturi, dar negocierile să le facă ei și nu ne asmută pe noi împotriva lui Kelemen”.

”în fapt PSD vrea scoaterea UDMR de la guvernare cu mâna PNL”, susține un alt lider PNL participant la discuții.

Dacă se va ajunge totuși la ieșirea UDMR de la guvernare atunci liberalii ar vrea relații bune cu Uniunea și să negocieze un protocol de sprijin parlamentar.

Biroul Politic Naţional al Partidului Naţional Liberal se va reuni, marţi, începând cu ora 11:00, în sala grupului PNL din Camera Deputaţilor. Conducerea PNL va cere și va primi formal mandat de negociere cu PSD urmând ca apoi într-o altă ședință săptămâna viitoare în baza rezultatului negocierilor pe ministere să nominalizeze și viitorii miniștri.

sursa: stiripesurse

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *