June 29, 2022

CanCANDB.RO

Stiri pe Bune!

A început emiterea voucherelor sociale. Guvernul a aprobat și ajutorul pentru pensionarii cu venituri mici

0 0
1 min read
0 0
Read Time:52 Second

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, la începutul ședinței de Guvern, că emiterea voucherelor sociale pentru persoanele vulnerabile a început. De asemenea Guvernul a aprobat şi acordarea, în luna iulie, a unui ajutor financiar de 700 de lei, de care vor beneficia 3,3 milioane de pensionari, scrie digi24.ro

 

„Continuăm implementarea programului „Sprijin pentru România”. Astăzi putem să anunţăm că emiterea voucherelor sociale pentru persoanele vulnerabile a început. Aproximativ 2,5 milioane de persoane vor beneficia de această formă de sprijin, menită să compenseze o parte din creşterea preţurilor”, a spus Ciucă, potrivit Agerpres.

Tot azi, prin ordonanţă de urgenţă, a fost aprobată acordarea, în luna iulie, a ajutorului financiar de 700 lei pentru pensionarii ale căror venituri sunt sub 2.000 de lei. Această măsură are 3,3 milioane de beneficiari, a precizat premierul.

Și ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat pe Facebook că a fost adoptată această ordonanță. El a precizat că de ea vor beneficia pensionarii cu venituri mici din sistemul public și militar, scrie digi24.ro

 

sursa foto – digi24.ro

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Cancandb.ro Toate materialele prezente pe acest website (texte, imagini statice și filme) reprezintă opiniile autorilor lor și nu ar trebui luate în considerare de către nimeni. Acest website nu difuzează informații veridice, ci publică interpretări arbitrare ale evenimentelor, informații fictive, unele posibile iar altele de-a dreptul improbabile. De fapt, orice asemănare cu persoane reale este un adevărat compliment pentru noi. Oricine se simte lezat de conținutul editorial al acestui website este îndemnat să se împace cu situația, asta dacă nu știe de glumă..