Ședință în format restrâns la vârful PNL: Cîțu refuză să demisioneze (surse)
2 min read
Florin Cîțu, președintele PNL, și prim-vicepreședinții partidului au avut joi seara o ședință la Vila Lac, potrivit unor surse politice, scrie stiripesurse.ro
Surse din PNL susțin că azi la venirea din vizita oficială din SUA în calitate de președinte al Senatului României, președintele Florin Cîțu a avut o întâlnire crucială cu cei 4 prim-vicepreședinți: Gheorghe Flutur, Lucian Bode, Rareș Bogdan și Iulian Dumitrescu în cadrul căreia i s-a cerut să demisioneze.
Florin Cîțu ar fi refuzat să demisioneze din funcția de președinte al PNL, potrivit surselor din partid.
Miercuri s-a aflat că zeci de președinți de organizații PNL au semnat o scrisoare prin care cer demisia lui Florin Cîțu din fruntea partidului. Liderii liberali îl vor pe premierul Ciucă în funcția de președinte al PNL.
Potrivit surselor din PNL, alături de Florin Cîțu mai sunt organizațiile din Arad, Constanța, Argeș, Timiș, Gorj și Sectorul 3.
Joi, în cursul zilei, mai mulți lideri ai PNL au ieșit public susținând nevoia schimbării lui Cîțu din funcția de președinte.
În discuțiile de la Vila Lac, Florin Cîțu i-ar fi acuzat pe prim-vicepreședinți că și-au mințit colegii de partid spunând că au susținerea lui Klaus Iohannis, scrie stiripesurse.ro
Sursa foto: stiripesurse.ro