September 17, 2021

CanCANDB.RO

Stiri pe Bune!

Mandate de arestare pentru cei doi tineri braşoveni care au înjunghiat un taximetrist în Brașov

0 0
2 min read
0 0
Read Time:1 Minute, 17 Second

Cei doi tineri braşoveni care au înjunghiat în noaptea de duminică spre luni un taximetrist au primit mandate de arestare pentru o perioadă de 30 de zile, prin decizia de miercuri a unei instanţe a Tribunalului Braşov.

Cei doi, cu vârste de 21 şi respectiv 24 de ani, sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, potrivit agerpres.ro.

“Ca stare de fapt se reţine că în noaptea de 23/24.05.2021, în jurul orelor 2,30, în contextul în care persoana vătămată RDC, care lucra pe un autoturism, în regim de taxi, i-a transportat pe inculpaţii SC şi SM, aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, pe raza municipiului Braşov. La un moment dat, din cauza unor neînţelegeri, persoana vătămată a părăsit autoturismul taxi de frica celor doi şi în zona Primăriei Braşov a fost ajunsă din urmă, astfel că a fost agresată cu pumnii şi cu picioarele şi cu un briceag, utilizat de SM, cu care a fost înjunghiată de patru ori în zona hemitoracelui şi lombar stâng. De asemenea, persoana vătămată a fost tăiată de mai multe ori în zona capului (occipital, parietal stâng şi bărbie) tot de către SM”, se arată în actul de sesizare a instanţei.

Conform acestuia, în urma agresiunilor provocate, persoana vătămată a suferit leziuni traumatice pentru a căror vindecare s-a stabilit, în mod provizoriu, că ar avea nevoie de 15-16 zile de îngrijiri medicale. Leziunile respective nu i-ar fi pus în pericol viaţa.

Cei doi au formulat contestaţie faţă de decizia arestării preventive.

Sursa: stiripesurse.ro

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Cancandb.ro by :).