noiembrie 29, 2020

CanCANDB.RO

Stiri pe Bune!

Cum și-a schimbat Klaus Iohannis abordarea despre alegeri în pandemie

3 min read
Read Time:2 Minute, 55 Second
Iohannis masca
Președintele Klaus Iohannis a declarat joi, la Guvern, că „națiunile puternice” organizează alegeri chiar și în condiții de criză, un exemplu fiind Statele Unite. Șeful statului a făcut afirmațiile în contextul poziționării sale în favoarea organizării pe 6 decembrie a alegerilor parlamentare în ciuda faptului că numărul infectărilor cu COVID-19 crește într-un ritm susținut. În aprilie 2020, după o lună și jumătate de carantină instituită la nivel național, șeful statului afirma că el nu o să fie de acord cu organizarea alegerilor parlamentare „atunci când epidemia încă există și sunt un număr semnificativ de bolnavi”.28 aprilie 2020, Palatul Cotroceni

Jurnalist: Și o întrebare politică: se discută în ultima perioadă, tot așa, de câteva zile, chiar și în Parlament despre inclusiv amânarea datei alegerilor parlamentare, împinse undeva în prima parte a anului viitor. Dacă sunteți de acord și cum vedeți situația?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Sunt mai multe lucruri aici de care trebuie să ținem cont. Primul lucru este că ne spun tot mai mulți experți că nu vom scăpa de virus și va trebui să găsim un mod de a trăi cu această boală. Asta sper eu că înseamnă că vom avea bolnavi, cum am avut, în toți anii am avut bolnavi de gripă, dar viața a continuat. Sper să ajungem tot acolo – să avem, din păcate, câțiva bolnavi, dar restul societății să poată să își vadă de treabă. Dar nu știm dacă în acest an ajungem acolo. Și atunci este prematur să spunem că vom avea sau nu vom avea în septembrie, sau în octombrie, sau în decembrie alegeri. Acest lucru depinde de cum gestionăm noi epidemia și cum reacționează populația în continuare la acest virus. Important este, după părerea mea, să facem alegerile atunci când nu reprezintă un pericol pentru populație. Eu nu o să fiu de acord să facem alegeri atunci când epidemia încă există și sunt un număr semnificativ de bolnavi. Eu îmi doresc să reușim în această toamnă să avem și alegeri locale, și, la termen, spre sfârșitul lui noiembrie, la începutul lui decembrie, alegeri parlamentare. Dar, dacă nu se pot ține în siguranță, atunci vor trebui amânate. Nu voi tolera în niciun caz să avem alegeri sub semnul epidemiei.

5 noiembrie 2020, Palatul Victoria

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: „Există multe discuții în spațiul public despre oportunitatea organizării alegerilor în pandemie. Eu vă spun foarte clar: democrația nu poate fi pusă în paranteză! Democrația trebuie garantată și democrația se garantează prin alegeri, prin alegeri libere. Și națiunile puternice țin la alegeri democratice, chiar și în condiții de criză. Ce exemplu mai bun decât alegerile care au avut loc acum puține ore, aproape, aș putea să spun, alaltăieri, în Statele Unite ale Americii.  Acolo să ne uităm, la democrațiile consolidate, cu tradiții vechi, când vrem să vedem cum se gestionează alegeri pe timp de criză! În Statele Unite, alegerile au avut loc în condițiile în care acolo au aproape 100.000 de cazuri noi în fiecare zi. Și totuși alegerile s-au organizat și au avut o prezență record. Și dacă v-ați uitat la televizor, ați văzut lume multă la alegeri, disciplinați, la distanță, toți cu mască, și au fost și au ales. Sau să ne amintim cum în Statele Unite s-au organizat alegeri în noiembrie 1944, în plin război! Dar au ținut să facă alegeri, fiindcă așa trebuie în democrație! Așa fac națiunile puternice și națiunea română este o națiune puternică, dragii mei, și vom trece împreună prin această criză!”

sursa:stiripesurse

0 0
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleppy
Sleppy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | Cancandb.ro by :).