noiembrie 30, 2020

CanCANDB.RO

Stiri pe Bune!

Augustin Zegrean SPULBERĂ sesizarea PNL la CCR: Nu se vorbeşte în Constituţie de vacanţă parlamentară

3 min read
Read Time:2 Minute, 47 Second

Contestația pe care PNL o va depune la CCR pe tema moțiunii de cenzură depuse de PSD în Parlament nu are nicio șansă să treacă. Fostul preşedinte al CCR Augustin Zegrean a declarat că nu este un conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament din cauza depunerii moţiunii de cenzură şi că în Constituţie nu se vorbeşte despre vacanţă parlamentară, ci că Legislativul lucrează în două sesiuni ordinare. El a adăugat că în perioada de vară, în care aleşii îşi desfăşoară activitatea în circumscripţii poate fi convocată sesiunea extraordinară şi nu este nicio diferenţă în activitatea Parlamentului în sesiunea ordinară şi cea extraordinară, conform News.ro.

„Sigur că nimeni nu poate fi oprit să depună plângere la Curte. Este dreptul de a se adresa justiţiei, este un drept fundamental şi constituţional, nu ţi-l poate lua nimeni. Problema este cineva va câştiga, dacă va sesiza Curtea Constituţională. Evident, conflict juridic de natură constituţională nu este prin faptul că s-a depus o moţiune de cenzură. Parlamentul este în funcţie de la învestire până la expirarea mandatului. În toată această perioadă Guvernul este responsabil, este răspunzător în faţa Parlamentului, pentru că în sistemul nostru constituţional Guvernul este numit în baza votului de încredere acordat de către Parlament şi Parlamentul poate retrage acest vot de încredere oricând, nu numai în sesiune, sau numai duminica sau numai toamna. Oricând”, a afirmat Augustin Zegrean joi la Digi 24.

Întrebat despre faptul că Ludovic Orban a invocat că moţiunea de cenzură poate fi depusă în sesiune parlamentară şi nu în vacanţă parlamentară, Zegrean a răspuns: „Nu este vacanţă parlamentară. Nu se vorbeşte în Constituţie de vacanţă parlamentară. În Constituţie spune că Parlamentul lucrează în două sesiuni ordinare, două sesiuni pe an, una începe în februarie şi se sfârşeşte în iunie, alta începe în septembrie şi se sfârşeşte în decembrie. Rămân 4 luni în care parlamentarii sunt în funcţie, dar îşi desfăşoară activitatea în teritoriu, în circumscripţiile electorale. În această perioadă pot fi convocate sesiuni extraordinare şi nu scrie în Constituţie ce nu se poate face în sesiune sau că nu s-ar putea depune moţiune de cenzură în sesiune extraordinară. Nu este nicio diferenţă din punct de vedere al Parlamentului, al activităţii parlamentare între sesiunea ordinară şi sesiunea extraordinară. Deci cine spune că nu se poate depune moţiune de cenzură în timpul vacanţei parlamentare este în afara Constituţiei”.

Chestionat când ar trebui să fie votată moţiunea de cenzură a PSD împotriva Guvernului Orban, Augustin Zegrean a precizat că în maxim 3 zile de la citirea acesteia în Parlament.

„Aici lucrurile sunt cât se poate de clare, nu au decât să deschidă Constuţia şi să vadă că scrie că moţiunea se dezbate, înseamnă că se vorbeşte despre ea şi se votează în 3 zile de la data prezentării în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului. Astăzi a fost prezentată, de astăzi în maxim 3 zile trebuie votată”, a conchis Augustin Zegrean.

Premierul Ludovic Orban a anunţat că va fi declanşat un conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament la CCR privind depunerea moţiunii de cenzură a PSD în vacanţă parlamentară. El a precizat că sesizarea la CCR va fi finalizată joi şi va fi depusă ori în cursul acestei zile, ori vineri.

Moţiunea de cenzură a fost citită joi, în plenul reunit al celor două Camere ale Legislativului.

sursa:stiripesurse

0 0
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleppy
Sleppy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © All rights reserved. | Cancandb.ro by :).