Polițiști, ATACAȚI în timpul unei intervenții la un SCANDAL: Oamenii legii au tras cu pistolul

CancandB.ro
Read Time:1 Minute, 5 Second

Doi polițiști chemați, duminică, să aplaneze un scandal între trei persoane în localitatea Nușfalău, județul Sălaj, au fost atacați cu bâte și pietre de peste 50 de localnici, potrivit Sindicatului Europol. Oamenii legii au tras opt focuri de armă, anunță MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanților Sindicatului Europol, doi polițiști din cadrul Secției Rurale Nușfalău, din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Sălaj, au fost solicitați să intervină pentru aplanarea unui scandal ce a avut loc între trei persoane.

La sosirea polițiștilor, la fața locului s-au strâns peste 50 de persoane, având asupra lor bâte, și i-au amenințat pe polițiști că dacă vor interveni îi vor bate și le vor distruge autospeciala din dotare.

„Pentru a calma spiritele cei doi polițiști au fost nevoiți să tragă opt focuri de avertisment, aspect care nu i-a intimidat pe cetățenii cu drepturi care s-au considerat ‘abuzați’ și au aruncat cu pietre spărgând parbrizul autospecialei și provocând mai multe avarii elementelor de caroserie”, spun sindicaliștii.

Aceștia îi atrag atenția ministrului de Interne, Marcel Vela că „nu este de ajuns să fim cu legea și cu ochii pe acești rău-făcători”, deoarece „pe zi ce trece, e tot mai limpede că pachetul legislativ privind autoritatea polițiștilor trebuie reformat în mod radical pentru a nu mai fi nevoiți să ne plângem eroii”.

sursa:stiripesurse

0 0
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleppy
Sleppy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Transmiterea coronavirusului prin fum de ȚIGARĂ, spulberată de specialiști: UNII epidemiologi avertizează că nu exisă dovezi în acest sens

Se transmite sau nu coronavirusul prin fum de țigară? Niciun specialiști nu știe acest lucru cu certitudine. Guvernul spaniol a interzis fumatul pe străzi şi terase pentru a limita răspândirea noului coronavirus. Unii medici susţin că această măsură este necesară, în timp ce alţii au rezerve în a confirma acest […]

Ai un pont ? 0761011011