Franţa anunță date îngrijorătoare: A doua zi consecutiv au fost peste 3.000 de cazuri noi de infectare

CancandB.ro
Read Time:49 Second

Ministerul sănătăţii din Franţa a raportat duminică un număr de 3.015 de cazuri de infectare cu noul coronavirus confirmate în precedentele 24 de ore, transmite Reuters, potrivit AGERPRES.

Acesta este a doua zi la rând în care bilanţul cazurilor noi depăşeşte pragul de 3.000.

Sâmbătă, numărul raportat a fost de 3.310, cel mai ridicat de la ridicarea măsurilor de izolare.

O creştere puternică a numărului de infectări a determinat autorităţile din cele mai mari două oraşe, Paris şi Marsilia, să extindă zonele unde purtarea măştii este obligatorie în aer liber.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, numărul focarelor de coronavirus unde se fac anchete a crescut la 263.

O creştere uşoară a înregistrat şi numărul pacienţilor internaţi, care a ajuns la 4.860. La terapie intensivă se află 386 de persoane, la fel ca în urmă cu o zi.

Conform aceleiaşi surse, bilanţul total al deceselor consemnate în spitale şi centre de îngrijire a crescut cu un caz, ajungând la 30.410.

sursa:stiripesurse

0 0
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleppy
Sleppy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Polițiști, ATACAȚI în timpul unei intervenții la un SCANDAL: Oamenii legii au tras cu pistolul

Doi polițiști chemați, duminică, să aplaneze un scandal între trei persoane în localitatea Nușfalău, județul Sălaj, au fost atacați cu bâte și pietre de peste 50 de localnici, potrivit Sindicatului Europol. Oamenii legii au tras opt focuri de armă, anunță MEDIAFAX. Potrivit reprezentanților Sindicatului Europol, doi polițiști din cadrul Secției […]

Ai un pont ? 0761011011