SOCANT: Adevărul pe care nimeni nu vrea să îl spună – COMENTARIU

CancandB.ro
Read Time:5 Minute, 32 Second

România a deținut, pentru câteva săptămâni, supremația nedorită în Uniunea Europeană între țările cu cele mai numeroase cazuri noi zilnice de infectări cu coronavirus. Dincolo de acuzațiile politice, cauzele infectărilor au fost, de fiecare dată, aceleași. Ignorarea transmisibilității extrem de facile a virusului, nerespectarea normelor sanitare, nepurtarea măștii și nedistanțarea socială/fizică.

Însă, anumite lucruri au rămas nespuse. Toate legile și normele referitoare la COVID-19 sunt încălcate chiar și de cei care știu cât de periculos este virusul, aceiași care ar trebuie să respecte întocmai ceea ce solicită autoritățile, începând de la Klaus Iohannis și Ludovic Orban.

Concret, peste 1.000 de angajați din MAI, polițiști, jandarmi, pompieri, ”mascați”, s-au infectat cu virusul. Cifrele reale nu sunt cunoscute în totalitate, ci doar cele pe care șefii din MAI vor să le transmită. 500 dintre cazuri sunt înregistrate în ultima lună, adică în luna iulie. Însă, cum se infectează atât de mulți polițiști, jandarmi și pompieri? Lucrurile sunt simple: puși să păzească legea, ei o încalcă. Astfel, polițiștii, pompierii și ceilalți angajați ai structurilor din MAI nu respectă legile și normele sanitare, exact ca cei pe care îi amendează. Nu poartă mască în birouri și la locul de muncă, participă la petreceri, nu se spală des pe mâini.

Ceea ce trebuie punctat, dincolo de cele enumerate, este și faptul că toți cei din MAI primesc gratuit măști. Dacă unii dintre români nu au bani ca să își cumpere măști, și din acest motiv nu le poartă sau le refolosesc sau le folosesc doar în anumite locuri, în cazul angajaților MAI nu funcționează acest alibi. Un adevăr băgat sub tăcere de toți!

O altă categorie de bugetari cu extrem de multe cazuri de infectări este cea a cadrelor medicale. Conform ultimelor cifre prezentate public, aproape 4.000 de cadre medicale s-au infectat cu noul virus, de la debutul epidemiei. Zeci dintre ele au și murit, neexistând o statistică exactă. Dar, la fel ca la polițiști, cum se infectează medicii și asistentele medicale, câtă vreme masca este obligatorie în interior și o mai primesc și gratuit, de cea mai bună calitate? La fel de simplu: așa cum am văzut în imaginile din presă sau chiar în spitale, mulți medici și asistente, brancardieri, infirmiere sau șoferi de ambulanță nu poartă masca. Merg împreună la țigară și la cafea, socializează la un ”pahar de vorbă” și tot arsenalul bugetarului.

Ceea ce este și mai revoltător este situația din centrele pentru copii, pentru bătrâni sau pentru persoane cu diverse dizabilități, fizice sau psihice. Toți aceștia au fost infectați chiar de către cei care ar fi trebuit să îi apere. Medicii, asistentele, infirmierele, personalul nemedical au luat virusul și l-au dus, uneori deși știau că sunt infectați, în spitale și în centrele în care lucrau. Așa au ajuns bolnavi psihici să fie infectați, deși nu ieșeau niciodată din unitate, așa s-au infectat bolnavi aflați la ATI, tot la fel au ajuns să primească virusul bolnavii de cancer. Cei care ar fi trebuit să îi salveze și să îi protejeze i-au ucis, de multe ori. Nu puține sunt cazurile de bătrâni din centre care au murit din cauza neglijenței personalului. Nu puține sunt cazurile de bolnavi de cancer sau aflați la ATI care au murit pentru că au luat virusul de la asistentele, medicii și infirmierele care i-au tratat fără mască. Nimeni în afară de personalul Ministerului Sănătății nu avea acces la ei, astfel că lucrurile sunt clare. Sunt clare, dar nimeni nu le spune. Acesta este adevărul despre care nimeni nu vrea să vorbească. Este subiectul tabu!

În tot acest tablou, unde cei care ar trebui, cum spuneam, nu doar să vegheze la respectarea legilor și normelor sanitare, ci și să le aplice, s-au infectat pentru că nu au purtat mască, nu au rezistat tentației de a nu fuma și bârfi cu colega, deși au primit gratuit măști, se va petrece următoare mare și periculoasă etapă ce ar putea avea consecințe teribile la nivel național.

De la 1 septembrie, România intră în alt scenariu. Cadrele didactice, care nu au mai călcat prin școli de pe 11 martie, revin în unități. România are peste 220.000 de cadre didactice, la care se adaugă personalul nedidactic. Un număr impresionant care a fost protejat, pentru că nu interacționat, va intra în lupta cu virusul. Și se va infecta!

Mulți se vor infecta până la data de 14 septembrie, când reîncepe anul școlar. Tot din aceleași motive ca și medicii și polițiștii: nepurtarea măștii, nepăstrarea distanței. Însă, ei vor avea o scuză: dacă un medic câștigă cel puțin 3.000 de euro, un profesor cu 15 ani de experiență abia ajunge la 3.000 de lei. Un alibi perfect pentru a nu purta masca la bârfa cu colegii, de a o refolosi pe cea de unică folosință, de a purta măști care nu sunt deloc eficiente, cele confecționate din materiale de bumbac, de exemplu. Dacă medicii și polițiștii primesc măști gratuit, profesorii vor trebui să și le cumpere.

O altă situație despre care nimeni nu vorbește este cea de după data de 14 septembrie. Ce se întâmplă dacă profesorul de matematică dintr-o școală se infectează? Ce se întâmplă dacă se infectează și profesorul de română? Cine le va ține orele? Ce se va întâmpla când directorul școlii se va infecta? Dacă se va infecta și directorul adjunct? Întrebări fără răspuns, momentan, dar lucruri pe care, din nefericire, nu le vom putea evita. Parte din motivele pentru care nu vor putea fi evitate am expus-o mai sus.

O altă problemă sistemului educational este vârsta personalului angajat. Multe cadre didactice sunt în vârstă, multe au peste 60 de ani. Pentru unii dintre ei, virusul va fi letal. Sunt carne de tun aruncată în prima linie a frontului cu boala.

Elevii sunt un subiect la fel de sensibil. Dacă ne luăm după anumite studii invocate și de Anthony Fauci, copiii sub 10 ani se infectează mai greu și transmit mai greu virusul. Însă, cei între 10 și 19 ani îl primesc și îl răspândesc la fel de ușor ca oamenii maturi. Copiii se vor infecta și ei. Unii dintre ei vor fi asimptomatici. Îl vor transmite acasă, acolo unde au părinți și bunici. Va fi un lanț letal, unul despre care nimeni nu vrea să vorbească.

Dacă medicii, de exemplu, au măști gratuite de cea mai bună calitate și tot s-au infectat 4.000 dintre ei, ce se va întâmpla cu profesorii? Ce se va întâmpla cu elevii? Ce se va întâmpla cu părinții și bunicii elevilor? Acesta este adevărul pe care nimeni nu vrea să îl rostească…

sursa:stiripesurse

0 0
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleppy
Sleppy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Proiectul de lege pentru 5G - o legislație discriminatorie. În ce mod încalcă Constituția României și legislația UE?

Trei avocați români, Alina Popescu, Cristina Crețu și Gelu Maravela, avertizează cu privire la legea 5G, despre care susțin că ar putea fi neconstituțională și discriminatorie, încălcând totodată legislația Uniunii Europene și dreptul concurenței. 1. Deficienţe grave ale proiectului de lege din România privind autorizarea furnizorilor de tehnologie pentru infrastructura […]

Ai un pont ? 0761011011