Nelu Tătaru: În acest moment, nu discutăm de amânarea nici a şcolii, nici a alegerilor. Ce spune despre reinstituirea stării de urgență 7

CancandB.ro
Read Time:1 Minute, 26 Second

Autorităţile nu iau în calcul momentan nici amânarea începerii noului an şcolar, nici a alegerilor locale de pe 27 septembrie, a anunțat sâmbătă ministrul Sănătăţii. El spune că nu este necesară reinstituirea stării de urgență, deoarece, după intrarea în vigoare a legii carantinei și izolării, se pot lua măsuri locale în focarele de coronavirus.

Nelu Tătaru a spus că scenariile luate în calcul împreună cu Ministerul Educaţiei prevăd începerea anului şcolar pe 15 septembrie.

„E prematur să gândim (amînarea școlii – n.r.). Noi avem scenarii pe care le discutăm cu Ministerul Învăţământului şi diverse organizaţii în vederea reluării anului şcolar pe 15 septembrie. În acest moment, nu discutăm de amânarea nici a şcolii, nici a alegerilor. Evoluţia ulterioară ne va da şi măsura unor restricţii sau a altora”, a declarat Nelu Tătaru, potrivit Agerpres.

Despre revenirea la starea de urgență: Nu este cazul

Totodată, ministrul Sănătăţii a respins şi ipoteza reinstituirii stării de urgenţă, ca urmare a creşterii numărului de îmbolnăviri cu virusul COVID-19.

„Nu este cazul stării de urgenţă. Noi avem focare răzleţe în anumite judeţe, dacă e să mă refer la Argeş, Braşov, Galaţi, Prahova, Dâmboviţa, Bucureşti, în acest moment, dar sunt focare care, o dată cu ieşirea acestei legi, care a fost promulgată de preşedintelui României, apariţia în Monitorul Oficial, să le putem gestiona prin aceste mecanisme tip carantină, izolare la spital sau la domiciliu, care ne-ar da pârghiile necesare să putem stabiliza în decurs de două săptămâni această creştere”, a adăugat Tătaru.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a efectuat, sâmbătă, o vizită neanunțată la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani. El s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţe, iar împreună cu cadrele medicale de aici a vizitat toate secţiile spitalului.

sursa:digi24

0 0
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleppy
Sleppy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Pandemia a scumpit mâncarea, dar ce este mai rău abia acum urmează. Adevăratele efecte se vor vedea în toamnă

Pandemia a schimbat regulile după care joacă industria alimentară. Sunt ieftiniri la porțile fermelor, dar nu și în magazine. Românii se plâng că dau mai mulți bani acum pe mâncare față de anul trecut.  Imaginile care păreau să anunțe o criză alimentară fără precedentă nu vor fi uitate curând. La […]

Ai un pont ? 0761011011