Guvernul avertizează: România va ajunge la 1200-1600 de cazuri pe zi, dacă se păstrează ritmul actual

news
Read Time:2 Minute, 9 Second

Guvernul României avertizează că, în condițiile în care ritmul actual de dezvoltare al coronavirului în România se va păstra, în luna august vom ajunge la 1200-1600 de noi cazuri pe zi.

Premierul Ludovic Orban a afirmat, referitor la subiect, că obiectivul său este reducerea numărului de cazuri, iar pentru asta e nevoie de implicarea tuturor, a autorităţilor, agenţilor economici şi a oamenilor.

„Obiectivul meu este de a reduce numărul de cazuri, să acţionez pentru a reduce numărul de cazuri. Sigur, avem nevoie de implicarea tuturor autorităţilor, de implicarea oricărui agent economic, de implicarea fiecărei entităţi, autorităţi, indiferent că este din zona publică sau privată şi avem nevoie de susţinerea românilor pentru a putea reuşi în această bătălie împotriva epidemie”, a spus Ludovic Orban, întrebat despre subiect, la finalul şedinţei de joi a BPN al PNL.

La capitolul IV din nota de fundamentare, numit „Prognoze de evoluţie”, sunt precizate următoarele: „Luând în considerare diferite cifre medii constante de cazuri confirmate pentru următoarea perioadă şi ţinând cont de absenţa legislaţiei în domeniu pentru aplicarea măsurilor specifice de limitare a răspândirii infecţiei poate fi influenţa viteza de evoluţie, în special în contextul estival în care se creează aglomeraţii în zone turistice răspândite pe tot teritoriul naţional ne putem aştepta la o dublare a numărului de cazuri noi la 12-14 zile”.

Astfel, estimările Executivului sunt: „Începând de la jumătatea lunii iunie, evoluţia cazurilor noi confirmate a urmat o rata de reproducere supraunitara. Menţinerea acestui trend de evoluţie a situaţiei ar putea să ducă la atingerea unui număr zilnic de cazuri între 1.200-1.600 la jumătatea lunii august”.

Potrivit analizelor făcute, „progresele înregistrate în controlul efectelor pandemiei, în perioada anterioară, se deteriorează constant existând riscul dispariţiei efectelor benefice”, potrivit sursei citate.

Executivul precizează că „numărul zilnic de cazuri noi confirmate este ridicat, cu o tendinţă constant crescătoare, faţă de perioada stării de urgenţă şi a primelor 2 săptămâni ale stării de alertă cu următoarele consecinţe:

– Impact nefavorabil asupra stării de sănătate a populaţiei.

– Afectarea capacităţii de funcţionare a sistemului sanitar.

– Limitarea circulaţiei cetăţenilor români în 20 de state ale Europei, cu interdicţie în 3 state (Lituania, Finlanda şi Malta)”.

Prin urmare, „este evident că evoluţia epidemiologică nu poate fi gestionată decât prin, prelungirea stării de alertă, care permite menţinerea activă a tuturor mecanismelor, funcţionarea continuă a componentelor operaţionale de natură să asigure un răspuns coordonat, flexibil şi rapid, precum şi impunerea, la nevoie, a unor măsuri compensatorii proporţionale cu măsurile de relaxare graduală, reprezintă o necesitate justă şi echilibrată raportată la starea actuală, respectiv la evoluţiile prognozate”, mai arată Guvernul

Sursa:puterea

0 0
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleppy
Sleppy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Care ar putea fi CHEIA validării viitoare a vaccinurilor

Un obiectiv important în cursa pentru un vaccin împotriva COVID-19 este acela de a genera un puternic răspuns imun cu efect de neutralizare, care se poate lega la proteina virală S pe care o poate împiedica să se ataşeze de celulele umane. Pentru a înţelege modul în care organismul face […]

Ai un pont ? 0761011011