ULTIMA ORĂ: Alina Bica a fost prinsă de polițiști în Italia

CancandB.ro
Read Time:1 Minute, 47 Second

Fosta șefă a DIICOT, Alina Bica a fost prinsă de polițiștii italienii. Ea se află în acest moment în custodia autorităților din peninsulă și judecătorii vor decide trimiterea sa în România.

Alina Bica, fugară din România, a fost dată în urmările internațională în luna noiembrie după ce a fost condamnată definitiv la 4 ani de închisoare cu executare,în dosarul în care este acuzată de favorizarea omului de afaceri Ovidiu Tender.

Acuzațiile procurorilorPotrivit DNA, în cursul anului 2013, omul de afaceri Ovidiu Tender i-a cerut sprijinul Alinei Bica pentru a obţine o condamnare cu suspendare în dosarul RAFO, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti. Alina Bica le-a solicitat subordonaţilor săi de la DIICOT să ceară în instanţă condamnarea lui Tender la o pedeapsă cu suspendare, potrivit procurorilor DNA.

Astfel, în contextul în care, în primăvara anului 2013, Ovidiu Tender era judecat în dosarul ”RAFO”, instrumentat de DIICOT, în care rechizitoriul a fost întocmit de Bica, omul de afaceri a pus, prin avocaţii săi, la dispoziţia lui Ionuţ Florentin Mihăilescu, fost ofiţer de poliţie judiciară şi consilier al Alinei Bica, documente privind respectiva cauză penală, în scopul consultării şi exprimării unei opinii, atât de el, cât şi de către Bica, pentru a avea şansa unei soluţii favorabile.

„Având în vedere relaţia existentă între Mihăilescu Ionuţ Florentin şi Bica Alina Mihaela, numitul Tender Ovidiu i-a cerut sprijinul magistratului prin intermediul angajatului şi avocaţilor săi în vederea formulării unei apărări favorabile inculpatului Tender Ovidiu, luând în considerare că procurorul Bica Alina Mihaela a fost cel care a instrumentat dosarul şi a dispus trimiterea în judecată a acestuia. Pentru sprijinul acordat, în scopul arătat mai sus, Mihăilescu Ionuţ Florentin, angajat al SC Prospecţiuni SA, firmă deţinută de Tender Ovidiu, a beneficiat de un card emis de Unicredit Bank, în care îi sunt virate diferite sume de bani. De asemenea, din actele şi lucrările dosarului nr. 393/P/2013 a rezultat că Mihăilescu Ionuţ Florentin şi Bica Alina Mihaela au dobândit bunuri imobile (teren), iar, pentru disimularea provenienţei acestora, actele de proprietate au fost întocmite pe numele lui Gavrilă Ştefan şi pe numele altor persoane interpuse”, spunea DNA.

sursa:puterea

0 0
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleppy
Sleppy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

SOARTA: A fost salvat când a mers să-l vadă pe Maradona jucând

„Este pentru prima dată în cariera mea că am realizat un film intim și personal. Este un exercițiu care este atât bucuros, cât și dureros”, a spus regizorul, care a primit Oscarul pentru cel mai bun film străin în 2014 pentru „La Grande Bellezza”. Regizorul Paolo Sorrentino, care a sărbătorit […]

Ai un pont ? 0761011011