Deschideți TEATRELE! Apelul a peste 1.000 de oameni de cultură către președintele Klaus Iohannis

CancandB.ro
Read Time:3 Minute, 24 Second

În calitate de reprezentanți ai instituțiilor de cultură publice și private, actori, regizori, scenariști, tehnicieni, toți cei implicați în actul artistic, au adresat o scrisoare deschisă către principalele instituții publice: Președinția României, Guvernul României, Parlamentul și Primăria Municipiului București.

S-au strâns până în prezent peste 1.000 de semnături care, practic, confirmă nevoia de a începe cât mai repede activitatea artistică în sălile de spectacol.

Nume mari ale scenei românești – cum ar fi Carmen Tănase, Șerban Puiu, Alexandra Velniciuc, Vasile Calofir, Lucian Ghimiși, Silviu Biriș, Ștefan Velniciuc, Vitalie Bichir, Cătălina Grama (Jojo), Gelu Colceag, George Mihăiță, George Ivașcu, Maia Morgenstern, Felicia Filip, Adriana Trandafir, Marilena Țepuș, Mihai Mălaimare, Cristian Șofron, Alexandru Papadopol, Cătălina Mustață, Călin Mocanu, Maria Miu, Vasile Muraru, Mihai Constantin, Ion Haiduc, Adrian Găzdaru, Paula Chirilă – au semnat deja scrisoarea, arătându-și, în acest fel, susținerea pentru apelul de redeschidere a sălilor de teatru.

În acest demers au fost alături și Teatrul Godot, Asociația Arte dell’Anima, Asociația pentru Teatru și Carte și alte organizații de cultură din mediul privat.

Iată textul scrisorii:  

Către:

Președintele României și Administrația Prezidențială, Guvernul României,

Parlamentul României, Primăria Municipiului București

În atenția:

Domnului Klaus Iohannis, Președintele României

Domnului Ludovic Orban, Prim-Ministrul României

Domnului Robert Cazanciuc, Vicepreședinte al Senatului, cu atribuții de Președinte

Domnului Marcel Ciolacu, Președinte al Camerei Deputaților

Doamnei Gabriela Firea, Primar General al Capitalei

Stimată Doamnă și stimați Domni,

În calitate de reprezentanți ai instituțiilor de cultură publice și private, vă supunem atenției următoarele:

Având în vedere măsurile de relaxare anunțate a se lua progresiv după data de 15 iunie 2020,

Având în vedere faptul că sectorul cultural a fost puternic afectat de măsurile restrictive impuse ca urmare a pandemiei de COVID-19,

Înțelegând necesitatea acțiunilor prudente care trebuie luate gradual în următoarea perioadă,

Dar conștientizând necesitatea susținerii actului cultural, care nu poate exista o lungă perioadă de timp fără ca dialogul dintre artist și spectator să se manifeste direct și nemijlocit, astfel încât emoția actului artistic să se transmită cu adevărat, lucru extrem de important în special în această perioadă în care distanțarea socială a creat o nevoie puternică de dialog,

Ținând cont de faptul că instituțiile publice de cultură bucureștene s-au implicat activ, pe toată perioada stării de urgență, alături de autoritățile publice centrale și locale, în campaniile de informare și conștientizare derulate pentru conștientizarea pericolului și punerea în siguranță a populației,

Având în vedere că acțiunile culturale în online – extrem de binevenite în prima perioadă de restricții – nu se pot ridica, totuși, la nivelul unui act cultural care se desfășoară live și în offline, inclusiv creativitatea artistică fiind puternic limitată de mediul online,

Având în vedere că interesul pentru acțiunile culturale în online se va afla într-un permanent proces de declin, pe măsură ce perioada de restricții se prelungește și pe fondul unui efect de saturație,

Precum și având în vedere nevoia creatorilor de a se manifesta artistic și de a-și câștiga existența de pe urma profesiei pe care o practică, fără a fi nevoiți să se reorienteze către alte zone de activitate, fapt care ar putea avea puternice efecte negative asupra scenei culturale din București și din țară,

Având în vedere acțiunile și propunerile pentru următoarele luni ale altor țări din Europa, precum și din America privind sectorul cultural,

Vă propunem ca, începând cu data de 15 iunie 2020, toate instituțiile de cultură aflate în subordinea Ministerului Culturii și a Primăriei Capitalei, precum și spațiile culturale private/independente să funcționeze după cum urmează:

Propunem ca, începând cu data de 15 iunie 2020, să se deschidă sălile de spectacol, astfel încât repetițiile producțiile teatrale și/sau

concertele/dezbaterile culturale/conferințele etc. să se desfășoare respectând măsurile necesare de distanțare fizică, respectiv să se pună în vânzare un număr limitat de bilete, astfel încât să rămână un rând gol, precum și un scaun liber între spectatori (exceptând familiile) pentru a putea fi îndeplinite toate condițiile necesare respectării prevederilor legale. Totodată, se vor asigura toate condițiile de dezinfecție și se vor monta, la intrări, termoscannere pentru spectatori, artiști, personalul tehnic.

Vă mulțumim!

sursa:puterea
0 0
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleppy
Sleppy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Măsuri de RELAXARE noi anunțate de Guvern. Ce restricții sunt ridicate

Guvernul a adoptat în ședința de marți hotărârea pentru prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, începând de miercuri, dată de la care vor fi ridicate mai multe restricții. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru: ”Grădinițele, creșele și after-scool-urile își reiau activitatea pe parcursul verii. Se reia activitatea în sălile de […]

Ai un pont ? 0761011011