Se va face DREPTATE? Comitetul “Adevăr şi justiţie pentru victimele COVID-19” ia atitudine

CancandB.ro
Read Time:1 Minute, 54 Second

Însoțiți de avocaţii lor, membrii comitetului “Adevăr şi justiţie pentru victimele COVID-19”, creat pe Facebook şi care numără 55.000 de membri, au depus 50 de plângeri la biroul procurorului din Bergamo, oraş din Lombardia şi epicentrul epidemiei din Italia.

Familiile şi apropiaţii unora din victimele pandemiei au depus miercuri 50 de plângeri la parchetul din Bergamo, în prima acţiune în justiţie de acest fel în Italia, unde epidemia de COVID-19 a făcut aproape 34.000 de morţi, conform AFP. Plângerile au fost depuse la Bergamo pentru că “acest oraş este simbolul tragediei care a lovit toată ţara”, a adăugat Fusco, unul din fondatorii grupului pe Facebook.

Plângerile vorbesc despre dramele trăite de fiecare din aceste familii: lipsa informaţiilor despre cei dragi, îngrijiri necorespunzătoare ş.a. Ele vor fi examinate de biroul procurorului, care va decide asupra eventualei începeri a urmăririi penale şi, dacă va fi cazul, asupra încadrării faptelor.

“Când a murit, au uitat să ne comunice”…

Cristina Longhini, farmacistă, şi-a pierdut tatăl, Claudio, în vârstă de 65 de ani, decedat în timpul pandemiei într-un spital din Bergamo. “Tatăl meu tocmai se pensionase, era în plină formă atunci când a fost contaminat”, povesteşte ea, potrivit Agerpres. Cristina mai spune că la urgenţe tatălui său i-a fost mai întâi refuzată internarea, sub pretextul că nu avea dificultăţi de respiraţie. La spitalul din oraş pentru bolnavii de COVID-19 nu mai erau locuri la terapie intensivă.

“Când a murit, au uitat să ne comunice. Am mers în cele din urmă să identific cadavrul, cu greu putea fi recunoscut, avea gura deschisă, ochii umflaţi ieşiţi din orbite, cu lacrimi de sânge”, îşi aminteşte ea.

A primit factura de la crematoriu

“Mi-au predat lucrurile lui personale, printre care haine pline de sânge, aşadar contaminate, într-un sac de gunoi”, mai spune Cristina Longhini. Pentru că cimitirele din Bergamo erau pline, sicriul a fost transportat, împreună cu alte zece, cu un camion militar spre o destinaţie necunoscută de familie. În cele din urmă, aceasta a descoperit, după ce a primit prin poştă factura de la crematoriu, că trupul neînsufleţit fusese incinerat la o distanţă de 200 km.

Rămâne de văzut cum va rezolva viitorul aceste fapte care constituie unele dintre marile necunoscute ale pandemiei.

sursa:puterea
0 0
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleppy
Sleppy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Tăriceanu se REVOLTĂ: ”Președintele ne prostește în față!”

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu s-a revoltat împotriva măsurilor luate de Guvern în ultima perioadă și consideră că președintele Iohannis ”ne prostește în față”. „Preşedintele ne prosteşte în faţă. Ne spune că Guvernul a luat cele mai bune măsuri în pripă. Nu a luat din pripă cele mai bune măsuri. […]

Ai un pont ? 0761011011