STUDIU: Cât de mult ne PROTEJEAZĂ masca în fața COVID-19

CancandB.ro
Read Time:1 Minute, 28 Second
STUDIU: Cât de mult ne PROTEJEAZĂ masca în fața COVID-19

Teste realizate pe hamsteri au dovedit că utilizarea măştii sanitare reduce în mod considerabil răspândirea noului coronavirus, au anunţat oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Hong Kong.

Aceşti cercetători sunt printre primii din lume care au demarat un studiu pentru a afla dacă purtarea măştii poate să îi împiedice pe purtătorii simptomatici şi pe cei asimptomatici ai virusului SARS-CoV-2 să infecteze alţi indivizi. Coordonaţi de profesorul Yuen Kwok-yung, un renumit expert din domeniul coronavirusurilor, cercetătorii asiatici au plasat cuşti cu hamsteri infectaţi în prealabil în proximitatea altor cuşti în care se aflau animale sănătoase.

Măşti chirurgicale au fost plasate între cele două tipuri de cuşti, cu un curent de aer care bătea dinspre cuştile animalelor bolnave spre cele ale animalelor sănătoase. Rezultatele au arătat că transmiterea virusului a scăzut cu peste 60% atunci când măştile erau instalate între cuşti. Două treimi dintre hamsterii sănătoşi au fost infectaţi într-o săptămână atunci când măştile nu erau instalate. Rata de infectare a scăzut la puţin peste 15% când măştile erau plasate doar peste cuştile cu animale infectate şi a fost de 35% atunci când erau plasate doar peste cuştile cu hamsteri sănătoşi.

Este foarte clar că folosirea măştilor pe subiecţi infectaţi (…) este mai importantă decât orice altceva„, a declarat profesorul Yuen în faţa jurnaliştilor din Hong Kong. „Ştim deja de acum că o mare parte dintre persoanele infectate nu prezintă simptome, deci purtarea universală a măştii este cu adevărat importantă„, a adăugat el.

Profesorul Yuen este unul dintre experţii în microbiologie care au descoperit virusul SARS atunci când acesta a apărut în 2003 şi a făcut 300 de victime în Hong Kong. El a pledat încă din primele momente ale epidemiei în favoarea purtării măştii de către populaţie.

sursa:puterea
0 0
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleppy
Sleppy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

PROTESTELE au fost interzise de Guvern

  Executivul a interzis prin Hotărâre de Guvern orice protest, manifestație publică care ar putea amplifica transmiterea bolii. Prevederile devin legale după publicarea hotărârii de guvern în Monitorul Oficial. ”Pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2, sunt interzise organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de […]

Ai un pont ? 0761011011