SFAT. “Bancherul săracilor” spune cum ar trebui acționat acum

CancandB.ro
Read Time:2 Minute, 47 Second
SFAT. “Bancherul săracilor” spune cum ar trebui acționat acum

 

Teorii tot mai multe despre așa numita lume post-pandemică capătă contur. Una dintre ele însă e cu mesaj. Totul e ca omenirea să înțeleagă acest mesaj la timp…

“Dacă ratăm reconstrucția socială și ecologică, ne vom îndrepta drept spre o catastrofă și mai mare decât cea a coronavirusului”, spune Muhammad Yunus – antreprenor social, bancher, economist și lider al societății civile din Bangladesh, care a primit Premiul Nobel pentru pace pentru fondarea Grameen Bank și pionierat în conceptele de microcredit și microfinanțare. Economistul originar din Bangladesh, poreclit “bancherul săracilor“, vorbește într-un articol din Le Monde, publicat pe 5 mai, despre faptul că lumea dinaintea coronavirusului ne era nefastă, umanitatea se pregătea pentru o serie de tragedii. Catastrofa ecologică urma să ne facă planeta de nelocuit, intelingența artificială ne ducea drept spre șomajul de masă iar concentrarea de bogății atingea niveluri explozive. Dar…

Economia, unealta propriei creații

“Pandemia care ne lovește a schimbat brusc datele problemei. Ea ne deschide orizonturi formidabile și până acum nebănuite. Putem să o luăm în orice direcție. Inainte de a redemara trebuie însă să ne punem de acord în privința economiei la care aspirăm și să nu uităm că economia nu este decât un mijloc de a ne atinge obiectivele pe care noi ni le-am fixat. Economia nu e decât o unealtă a propriei noastre creații”.

Mohammad Yunus e de părere că nu trebuie să mai revenim la lumea dinainte. “De aceea, nu mai trebuie să vorbim despre plan de relansare ci despre plan de reconstrucție. Iar această reconstrucție post-coronavirus trebuie să plece de la un singur principiu fondator: conștiința socială și de mediu trebuie să fie stâlpul central al tuturor deciziilor. Statele trebuie să facă în așa fel încât niciun dolar să nu meargă spre entități sau proiecte care nu promovează înainte de toate interesul social și ecologic al societății”. Ușor de spus, greu de făcut pentru unele țări…

Calitatea unor lideri se va măsura în funcție de capacitățile lor de a încuraja

Economistul propune să dea un rol central unei noi forme de antreprenoriat pe care a numit-o “social business”. “O firmă de acest tip ar avea ca singur obiectiv rezolvarea problemelor oamenilor, fără scop lucrativ pentru investitori decât acela de a-și recupera miza. Odată ce investiția inițială a fost amortizată, toate beneficiile vor fi reinjectate în firma. Statele vor finanța aceste firme de social business ca să cumpere alte entități sau să se apropie de societățile în dificultate pentru a le ajuta să se reconvertească. Băncile centrale trebuie să poate permite acestor actori ai antreprenoriatului social să primească sprijin de la instituțiile financiare”. El mai evidențiază că “atâta timp cât economia va rămâne o știință destinată doar să maximizeze profiturile, nu ne vom putea bizui pe ea pentru o reconstrucție socială și ecologică. Social business-ul trebuie deci înainte de toate să primească din partea statelor atenția pe care o merită. Planul de reconstrucție trebuie să abolească diviziunea tradițională între cetățeni și puteri publice. Calitatea unor lideri se va măsura în funcție de capacitățile lor de a încuraja, de a o lua pe calea renașterii radicale a lumii prin mijloace inedite și care-i reunesc pe toți cetățenii”.

Nu vreți să știți ce spune Yunus despre ce se poate întâmpla dacă ratăm reconstrucția socială și ecologică, dar vă puteți închipui…

sursa:puterea
0 0
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleppy
Sleppy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Fenomen aproape alien: Oameni veseli, cu virus. CAZURI incredibile

  Vorbesc și se comportă ca și cum nu ar avea nicio problemă. Stau pe rețelele sociale și nu se plâng de vreun disconfort. În spatele acestei normalități însă se află altceva… Un simptom bizar al COVID-19 îi șochează pe medici: „Radiografiile arătau leziuni severe, însă ei păreau că nu […]

Ai un pont ? 0761011011