Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri, după ce a participat la şedinţa Grupului de Suport Tehnico-Ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt-contagioase pe teritoriul României, că s-a discutat, în principal, despre măsurile de relaxare viitoare.
Orban a afirmat că au fost inventariate toate restricţiile impuse, pentru că acestea trebuie ridicate treptat şi la fiecare nouă relaxare trebuie făcută o evaluarea a riscurilor şi a efectelor, după două săptămâni.
”A fost o discuţie dedicată în principal unei analize a măsurilor de relaxare viitoare pentru că este clar că trebuie să facem o inventariere a tuturor măsurilor restrictive luate odată cu debutul pandemiei şi să facem o analiză a acestor măsuri şi să stabilim criterii obiective cu privire la cadenţa măsurilor de relaxare.”, a spus Orban, la finalul şedinţei Grupului de Suport Tehnico-Ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt-contagioase pe teritoriul României.
Premierul a explicat că s-a discutat despre metodologia care va fi aplicată în momentul în care se vor relaxa restricţiile.
”Va cuprinde evaluarea din punct de vedere epidemiologic şi măsuri aferente măsurii de relaxare. S-au discutat multe idei – care mi se par bune – realizarea unui triaj cu termometre electronice., la compani, instituţii şi şcoli. Pentru a putea pune în aplicare o astfel de măsură este necesară dotarea comapniilor şi instituţiilor. Dacă persoana are peste 37 de grade, să nu i se permită accesul la muncă şi să fie supusă unei evaluări, inclusiv testarea pentru covid”, a mai spus Orban.
Acesta a precizat că aplicarea acestei măsuri presupune o pregătire.
”Trebuie să facem o evaluarea a capacităţii de producţie (…) Trebuie să fie făcută o relaxare în etape, cu relaxarea acolo unde riscul este foarte mic. Apoi, după două săptămâni, trebuie să existe o evaluarea a măsurii de relaxare”, a mai spus Orban.
Premierul a mai precizat că elevii vor trebui să poarte măști odată cu reluarea cursurilor, iar guvernul va avea obligația de furniza aceste echipamente de protecție în instituțiile de protecție.
În același timp, Ludovic Orban a mai punctat că parcurile ar mai putea fi deschise mai devreme, însă restaurantele și cafenelele vor rămâne închise și după relaxarea restricțiilor. „Riscul epidemiologic este mai mare în cazul restaurantelor, pentru că nu poți purta mască și, astfel, riscul de transmitere al bolii este mai mare”, a explicat premierul.