Premierul Ludovic Orban a anunțat, vineri, măsuri ce vor putea fi luate după relaxarea restricțiilor impuse în starea de urgență. În cazul în care va fi reluată activitatea în școli și universități, elevii și studenții vor trebui să poarte măști. De asemenea, pentru a preveni răspândirea cu COVID-19, va exista o triere a elevilor și angajaților prin măsurarea temperaturii înainte să intre în clădire. Grupul de Suport Tehnico-Științific a discutat și despre redeschiderea parcurilor, hotelurilor, restaurantelor și cafenelelor.
“S-au discutat foarte multe idei și menționez că mi se par idei bune. De exemplu, posibilitatea realizării unui triaj la locul de muncă, la școală, prin intermediul termometrelor electronice. E nevoie de o dotare a companiilor, a instituțiilor publice, astfel încât să se poată lua temperatura, zilnic, când vine omul la locul de muncă. În cazul în care persoane are o temperatură de peste 37 de grade, să nu i se permită accesul la muncă și să fie supus unei evaluări medicale, inclusiv posibilitatea unei testări de COVID”, a spus Ludovic Orban, după participarea la ședința Grupului de Suport Tehnico-Științific privind gestionarea bolilor înalt-contagioase pe teritoriul României.
De asemenea, acesta a spus că termoscannerele ar putea fi folosite în aeroporturi nu numai la venire, dar și la plecare.
“Trebuie stabilit un set de reguli. Nu va exista o restricție pentru hoteluri. Să se cazeze o persoană chiar și în camere cu două paturi, mai multe persoane doar dacă sunt membri ai familiei, măsuri de dezinfecție. În privința restaurantelor și a cafenelelor, opiniile încă sunt rezervate, pentru că riscul epidemiologic este mai mare pentru că nu poți să porți mască”, a mai declarat premierul.
În ceea ce privește parcurile, premierul a spus că, dacă se respectă anumite reguli, “pot fi deschise mai repede”.
Premierul a spus că au existat discuții și despre posibilitatea schimbării intervalului orar în care ies persoanele de peste 65 de ani până la data de 15 mai.
“Odată cu încălzirea vremii, ar trebui un interval dimineața sau seara care să permită bunicilor și părinților noștri să facă mișcare, să iasă din domiciliu”, a declarat Orban.
De asemenea, Grupul de Suport Tehnico-Științific a discutat și despre posibilitatea de a redeschide pescuitul sportiv individual.
Purtarea măștilor va fi obligatorie în școli și universități iar Guvernul va asigura echipamentul pentru cine nu are.
“Președintele României a anunțat obligativitatea de purtare a măștii va fi pentru spații închise. Școala este un spațiu închis. În cazul în care se va relua activitatea cu participarea studenților sau elevilor la școală, cu siguranță va fi asigurată masca.
În cazul în care se vor deschide școlile, este normală obligația Guvernului de a asigura măștile pentru toți elevii care nu vor avea posibilitatea să procure măști”, a declarat Ludovic Orban.
sursa:digi24