Medicii și angajații din spitale au anunțat că nu vor bani în plus la salariu, ci siguranță pentru urmașii lor în cazul în care li se întâmplă ceva.
”Asta vrem, siguranță pentru toată lumea. Nu este admisibil să avem protocoale pentru cei decedați,de altfel foarte corecte si necesare, și nici o asigurare pentru urmașii personalului din sătatate ce poate fi afectat de pandemie. Nu suntem datori nu numai față de pacienți, ci și față de urmașii noștri”, au transmis medicii după ce li s-a promis că vor primi, în plus, 500 de euro la salariu.
În acest context, mai mulți parlamentari au inițiat o propunere legislativă care prevede acordarea unei pensii de urmaş copiilor cadrelor medicale decedate în lupta cu noul coronavirus. Propunerea va fi dezbătută și votată în ședința de azi a Senatului, care va avea loc online.
Potrivit proiectului pentru recunoaşterea meritelor personalului medical participant la acţiuni medicale împotriva Covid-19, „la decesul unui cadru medical, Ministerul Sănătăţii acordă familiei acestuia sau persoanei care a suportat cheltuielile ocazionate de deces, după caz, un ajutor suplimentar în cuantum de două salarii medii pe economie”.
„Urmaşii cadrelor medicale decedate ca urmare a desfăşurării activităţii medicale în lupta cu Covid-19 au dreptul la o pensie de urmaş egală cu 75% din cuantumul salarial pe care cadrul medical o avut-o la data decesului, care se actualizează potrivit reglementărilor legale în vigoare. În cazul în care nu există urmaş, dacă cel decedat era singurul susţinător al părinţilor săi, aceştia vor beneficia de jumătate din pensia de urmaş menţionată anterior.
Membrii familiilor cadrelor medicale decedate în timpul şi din cauza serviciului ca urmare a desfăşurării activităţii medicale în lupta cu Covid-19 beneficiază gratuit de asistenţă medicală şi medicamente în cadrul reţelei sanitare a Ministerului Sănătăţii sau în alte reţele sanitare cu decontarea cheltuielilor de către acest minister”, se arată în propunerea legislativă înscrisă pe ordinea de zi, sub rezerva primirii raportului.