„Am primit mai multe întrebări legate de votul colegilor mei senatori la proiectul de lege PNL cu închisoarea la domiciliu, proiect corelat cu cel privind brăţara electronică de urmărire. Ca să clarific această temă şi să revenim la priorităţile reale din aceste zile, precizez că acel vot a fost o eroare, iar USR va vota la Camera Deputaţilor, cameră decizională, împotriva acestei iniţiative”, a scris Dan Barna pe Facebook, potrivit Mediafax.
Au existat doar două abţineri. Deoarece acestea au creat controverse, liderul USR Dan Barna anunţă că este „o eroare” faptul că senatorii formaţiunii pe care o conduce au susţinut proiectele şi că USR va vota împotrivă la Camera Deputaţilor, care va avea rol de for decizional.
Măsura prin care deţinuţii vor putea fi monitorizaţi prin brăţări electronice este la un pas de a fi realizată, după ce senatorii au adoptat proiectul de lege al PNL prin care se creează o infrastructură în acest sens.