Contractul de proiectare și execuție pentru Lotul 1 (km 0+000 – km 13+170), Secțiunea 1, Sibiu – Boița, cu o valoare de 612.647.863,28 lei, fără TVA, a fost semnat în data de 14 aprilie 2019, între CNAIR și Compania Porr Construct SRL.
Durata contractului este de 168 luni, din care 12 luni perioada de proiectare, 36 de luni perioada de execuție a lucrărilor și 120 de luni perioada de garanție.
Totodată, șefa drumurilor a anunțat că se va lucra în continuare pe toate șantierele, respectându-se normele sanitare de protecție, având în vedere că este Stare de Urgență.
Rugată să facă un top al șantierelor, șefa CNAIR a explicat că nu se poate face așa ceva, pentru că toate sunt importante. Ea a menționat că atât șantierele mai mici, cât și cele mai mari sunt la fel de importante. “Șantierul de la centura Bacău, Sebeș-Turda, lotul 3 Lugoj-Deva, dar și tronsoanele de la autostrada Transilvania sunt importante”, a declarat Mariana Ioniță.
Aceasta a mai menționat că se vor demara și alte șantiere. “Sunt la fel de importante și proiectele de infrastructură din Moldova, proiectele mele de suflet: autostrada Unirii, autostrada Brașov-Moldova”, a mai spus Mariana Ioniță, în cadrul emisiunii Drumurile Noastre.
Sefa CNAIR a mai explicat că se va face grafic pentru lucrări, și că acel grafic va fi respectat, altfel constructorii vor fi penalizați.
Reforma în CNAIR
Directorul general a explicat că va schimba și modalitatea de angajare la CNAIR. “Acum pregătim documentatia pentru organizarea concursului privind angajarea unui manager pentru resurse umane. Cred că este foarte important să începem cu acesta. Apoi vom organiza alte concursuri. Cât voi fi eu în CNAIR, se vor face angajări doar cu concurs”, a mai adăugat Mariana Ioniță.