Prinţul Albert al II-lea de Monaco, testat pozitiv cu noul coronavirus pe 19 martie, „s-a vindecat şi are o stare de sănătate bună”, a anunţat serviciul său de presă într-un…
Moștenitorul tronului britanic, prințul Charles, în vârstă de 71 de ani, care fusese testat pozitiv cu coronavirus, a ieșit din auto-izolare după șapte zile și se simte bine, a anunțat…
Sfaturile autorităților din Malaysia care au îndemnat femeile să se machieze, să nu-și enerveze soții și să le vorbească cu vocea unui personaj de desene animate în perioada carantinei au…
Formațiunea condusă de Dan Barna, cere impozitarea cu 90 la sută a pensiilor speciale şi renunţarea la taxele aplicate pe salariul minim pe economie. În cazul impozitării pensiilor speciale, componenta…
În judeţul Harghita nu s-a confirmat, până în prezent, niciun caz de infecţie cu noul coronavirus, rezultatele tuturor testelor efectuate fiind negative, a precizat Instituţia Prefectului. Potrivit sursei citate, în…
Vârful epidemiei de coronavirus ar putea fi înregistrat de Paște, în Marea Britanie, adică în aproximativ două săptămâni. Apoi, numărul cazurilor ar urma să scadă dacă oamenii respectă măsurile de…
Confirmarea de infectare cu Covid-19 a venit în ziua morții sau post mortem în peste jumătate din cazurile înregistrate în România. Calculul a fost făcut de medicul Dan Dumitrescu. Este…
Detalii revoltătoare din ancheta declanșată la spitalul județean din Suceava, unde sute de medici și pacienți s-au îmbolnăvit de Covid-19. Procurorii vorbesc despre teste făcute cu prioritate unor persoane care…
Până pe 31 martie, Germania a raportat 68.180 de cazuri de COVID-19 și 682 de decese, o medie a mortalității de 0,8%, mult sub ceea ce se intampla în Spania…
Senatul a adoptat marți, într-o ședință online, mai multe proiecte legislative care prevăd o serie de măsuri economice inițiate de PSD. Unele măsuri sunt susținute și de Pro România și…