Douăsprezece persoane au murit, iar alte zeci ar fi fost rănite după ce un autocar înmatriculat în Polonia a ieșit de pe autostrada M3 și s-a răsturnat într-un șanț, duminică…
Vicepremierul şi ministrul polonez de Externe, Radosław Sikorski, a subliniat, într-un interviu acordat Kathimerini, necesitatea unei integrări militare mult mai profunde în Europa, inclusiv prin crearea unei „Legiuni Europene” permanente,…
Electrocentrale Bucureşti anunţă oprirea CET Grozăveşti, începând de duminică seara şi până luni la prânz, din cauza unor lucrări pe care Apa Nova le va face la reţeaua de alimentare…
Biroul Permanent al Senatului se va reuni luni, 17 august, de la ora 14.00, pentru „clarificarea situației” privind întâlnirea dintre președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, și premierul demis Ilie Bolojan,…
Judecătorul Bogdan Mateescu, fost președinte al Consiliului Superior al Magistraturii și actual președinte al Curții de Apel Pitești, afirmă că președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, este datoare să ofere explicații…
Unii fermieri vor putea depune, începând cu 1 septembrie 2026, proiecte pentru investiții în ferme de mici dimensiuni, dar și pentru dezvoltarea sectoarelor de floricultură și plante medicinale și aromatice.…
Industria auto germană traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimele două decenii. Numărul angajaților din sector a coborât la cel mai redus nivel din 2005, iar ritmul concedierilor…
O întâlnire care nu a fost anunțată public a avut loc cu trei zile înainte ca CCR să analizeze două legi de care depind banii din PNRR. Dragoș Pîslaru a…
Organizațiile de la Forumul de la Neptun îi cer președintelui Nicușor Dan un dialog direct, totul printr-o scrisoare deschisă: „Românianu își mai permite amânări”. Scrisoare către președinte Organizațiile care au…
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a discutat telefonic cu omologul său spaniol, José Manuel Albares, după ce un avion F-18 al Spaniei a doborât o dronă care pătrunsese în spațiul…