• Tue. Apr 28th, 2026

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

După excluderea UDMR de la guvernare presa maghiară vorbește de `Antimaghiarism visceral în România`

Jul 11, 2023

În cazul în care s-ar fi îndoit până acum cineva de faptul că în următorul an superelectoral nemaiîntâlnit în România (vor fi patru alegeri: europarlamentare, locale, parlamentare şi prezidenţiale) va apărea şi cartea maghiară, acela şi-a primit deja răspunsul dacă a urmărit evenimentele de la Bucureşti din ultimele câteva săptămâni.

Social-democratul Marcel Ciolacu l-a înlocuit fără discuţie în fotoliul de premier pe Nicolae Ciucă, în schimb convenţia privind schimburile dintre miniştri s-a prăbuşit rapid, astfel încât social-democraţii şi naţional-liberalii au luat-o de la zero, s-au apucat să recroiască mantaua, dar cu punerea la colţ cu bună ştiinţă a celui mai mic partener, UDMR. Dintre argumentele mult vehiculate mai înainte a dispărut brusc referirea la situaţia geopolitică şi la războiul din Ucraina. UDMR nu mai reprezenta vreun plus nici din punctul de vedere al stabilităţii, iar accentul s-a pus exclusiv pe obţinerea portofoliilor dorite, relateaza Magyar Nemzet citat de Rador.

În această situaţie UDMR a mai avut doar două opţiuni: fie acceptă “firimiturile” şi continuă să rămână la guvernare, fie alege să iasă din guvern. UDMR nu avea niciun atu, coaliţia având oricum majoritatea asigurată.

Rolul principal în această acţiune l-a jucat preşedintele Klaus Iohannis, liderul de facto al naţional-liberalilor. O a treia explicaţie a excluderii UDMR ar putea fi şi intenţia preşedintelui, aspect ce nu trebui neglijat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *