Aproape 200 dintre cei 464 de deputați și senatori preferă să primească în numerar sumele destinate activității parlamentare, potrivit datelor obținute de Libertatea de la Parlament. 194 de aleși ridică de la casierie suma forfetară pentru cabinete, iar 47 își primesc cash și indemnizația lunară. În cazul a 41 de parlamentari, ambele tipuri de venituri sunt încasate în numerar, ceea ce poate însemna peste 40.000 de lei lunar.
Datele au fost furnizate de Camera Deputaților și Senat la solicitarea publicației. Cele două instituții nu au comunicat și numele parlamentarilor, invocând protecția datelor personale. Informațiile au fost transmise doar în funcție de partidul sau grupul parlamentar din care aceștia fac parte.
194 de parlamentari ridică în numerar banii pentru cabinete
Cei mai mulți aleși care preferă numerarul o fac în cazul sumelor forfetare destinate cabinetelor parlamentare. Un parlamentar poate primi pentru această activitate o sumă echivalentă cu o indemnizație și jumătate brută. Valoarea depășește 30.000 de lei lunar. Pentru jumătate din acești bani nu este necesară prezentarea unor documente justificative.
Potrivit informațiilor publicate de Camera Deputaților, în mai 2026 au existat deputați care au primit aproape 39.000 de lei pentru funcționarea birourilor parlamentare.
În total, 194 de parlamentari au ales să ridice integral în numerar această sumă.
PSD are cei mai mulți aleși în această situație, 79 de deputați și senatori. AUR are 34 de parlamentari care primesc cash banii pentru cabinete, iar PNL are 31.
La UDMR sunt zece astfel de parlamentari, iar la USR sunt șapte. Restul fac parte din grupuri parlamentare mai mici sau sunt neafiliați.
Situația este diferită în cazul indemnizației lunare, echivalentul salariului parlamentarilor. Doar 47 dintre aceștia au ales să o încaseze în numerar. Dintre ei, 14 sunt de la AUR, nouă de la PNL și șapte de la PSD. Cinci parlamentari SOS România își primesc indemnizația cash, iar patru aparțin Grupului Uniți pentru România. USR are un singur deputat care a optat pentru plata indemnizației în numerar.
41 de aleși primesc cash atât indemnizația, cât și suma forfetară
Există și parlamentari care folosesc exclusiv numerarul pentru cele două categorii de plăți.
41 de aleși își ridică de la casieria Parlamentului atât indemnizația, cât și suma forfetară pentru cabinete. Potrivit calculelor Libertatea, aceștia pot încasa astfel peste 40.000 de lei lunar în numerar.
Cei mai mulți sunt deputați. 30 de membri ai Camerei Deputaților se află în această situație, față de 11 senatori. AUR conduce clasamentul partidelor, cu 12 parlamentari care ridică ambele sume cash. Șase sunt deputați și șase senatori. PNL are opt parlamentari în această categorie, dintre care șase deputați și doi senatori.
În cazul PSD sunt șapte aleși, șase deputați și un senator. SOS România are, la rândul său, cinci deputați care își ridică astfel banii de la casierie.
Tudose și Ciolacu, printre politicienii care au vorbit sau au fost surprinși cu numerar
Preferința unor politicieni pentru numerar nu este nouă. Unul dintre exemplele cunoscute este fostul premier Mihai Tudose. În 2017, pe când conducea Guvernul, acesta spunea că nu deține un card bancar și că preferă să-și primească salariul cash.
„Am refuzat să-mi pun leafa pe card ca să-i dau băncii câte doi bani de câte ori folosesc cardul. Nu vreau să-i dau. Consider că nu-i merită“, afirma Tudose în 2017.
Situația s-a schimbat ulterior, după ce acesta a devenit europarlamentar, indemnizațiile din Parlamentul European fiind virate în conturi bancare.
Un alt episod cunoscut îl are în centru pe Marcel Ciolacu. În perioada pandemiei, fostul lider PSD a fost surprins în timpul unei conferințe de presă cu mai multe bancnote de 100 și 200 de lei ieșind din buzunarul sacoului.
Momentul s-a produs în timp ce vorbea despre problemele financiare ale fermierilor. Ciolacu a reacționat ulterior pe Facebook, publicând imaginea și comentând situația.
„Uite, asta înseamnă transparență. Susținem capitalul românesc”, scria el atunci.
sursa:6om