Senatorii au votat miercuri, 26 august, Legea ANI, cunoscută și drept „Legea integrității”, un jalon important din PNRR.
Update 2: Ilie Bolojan spune că votul în privința legii ANI a fost unul greu pentru PNL
“Votul în privința legii ANI a fost unul greu pentru PNL, pentru că o prevedere care schimbă regulile în timpul jocului este profund imorală și incorectă, indiferent prin ce artificii juridice ar fi explicată.
Dar, pentru premierul României și pentru PNL, partidul cu o răspundere majoră în guvernare, miza unei decizii se raportează în primul rând la România, iar principiul suprem este apărarea interesului țării.
Iar în acest moment, interesul țării de a îndeplini jaloanele până la sfârșitul acestei luni, inclusiv legea ANI și cea a salarizării, este superior oricărei alte discuții.
Pe de-o parte, vorbim despre fondurile europene pe care România nu trebuie să le piardă, iar, pe de altă parte, vorbim despre credibilitatea României că își respectă angajamentele asumate.
Lipsa acestor fonduri europene ar avea implicații asupra bugetului țării, investițiile fiind finanțate într-o proporție importantă din acești bani. În plus, ar crește major riscul ca România să fie depunctată sever la capitolul rating de țară, cu consecințe grave asupra nivelului de trai al tuturor românilor.
Această lege, însă, nu poate rămâne așa, iar PNL va susține, prin toate acțiunile necesare, corectarea ei. Vom fi alături de USR în acest demers moral, nu pentru un om, ci pentru a reinstaura reguli corecte”, a scris Ilie Bolojan pe pagina sa de Facebook.
Update 2: Plenul Senatului a reexaminat Legea integrităţii şi a adoptat forma votată în Camera Deputaţilor, după reexaminare
Senatorii au votat miercuri noua Lege ANI, în care a fost păstrat amendamentul care îl lasă fără mandat pe Dominic Fritz. S-au înregistrat 106 de voturi “pentru” şi 19 “contra”, transmite Agerpres.
Dacă nu este contestată din nou la CCR, legea merge la promulgare la președintele Nicușor Dan, care, la rândul său, o poate întoarce în Parlament.
Senatorii au votat pentru aprobarea raportului de admitere a legii în forma adoptată după reexaminare de Camera Deputaţilor.
În forma adoptată de Camera Deputaţilor, deputaţii au adoptat mai multe amendamente, în acord cu CCR, între acestea unul susţinut de parlamentarii PSD, PNL, USR, UDMR şi din grupul minorităţilor, la recomandarea Agenţiei Naţionale de Integritate, pentru ca averile demnitarilor să fie din nou publice. În urma declaraţiilor de interese şi a celor de avere completate de demnitari, ANI va genera o fişă publică privind interesele financiare, care va fi completată de la 1 ianuarie 2027.
Fişa se menţine pe pagina de internet a ANI pe o perioadă de 5 ani de la publicare.
Printr-un amendament al USR, a fost eliminată prevederea potrivit căreia agenţia asigură publicarea declaraţiilor de interese financiare pe pagina sa de internet, în termen de cel mult 60 de zile de la generare, pentru soţul, soţia sau persoana care are relaţii asemănătoare acelora dintre soţi cu preşedintele României, cu deputaţii, cu senatorii, cu prim-ministrul, cu membrii Guvernului prevăzuţi la art. 18 din OUG nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare, cu şeful Cancelariei prim-ministrului, cu secretarul general şi cu secretarii generali adjuncţi ai Guvernului, cu secretarii de stat, cu subsecretarii de stat, precum şi cu asimilaţii acestora din cadrul Guvernului, ministerelor şi altor organe centrale de specialitate subordonate Guvernului sau ministerelor, cu consilierii de stat din cadrul Cancelariei prim-ministrului, cu preşedinţii Consiliilor judeţene.
În cuprinsul fişei publice privind interesele financiare nu pot fi făcute publice:
– date de identificare ale declarantului, respectiv: codul numeric personal, adresa de domiciliu sau reşedinţă, precum şi iniţiala prenumelui tatălui; indicaţiile, altele decât denumirea judeţului, referitoare la localizarea imobilelor supuse declarării; elementele de identificare a bunurilor mobile care pot conduce la localizarea acestora; semnătura declarantului; informaţiile privind starea civilă, inclusiv cele referitoare la divorţ şi modalitatea realizării partajului; informaţiile financiare referitoare la numerele conturilor bancare, codurile IBAN şi denumirea completă a unităţilor bancare;
– numele şi prenumele, precum şi orice alte date cu caracter personal referitoare la orice alte persoane care, potrivit legii, trebuie menţionate în declaraţiile prevăzute în anexe.
Senatul este Cameră decizională în acest caz.
Update 1: Ce s-a întâmplat în comisiile din Senat
În această dimineață, în comisiile din Senat, senatoarea PACE Cosmina Cerva, președinta Comisiei de constituționalitate, a propus eliminarea fișei de interese financiare din legea care a fost deja adoptată, luni, 24 august, de Camera Deputaților.
Ea a afirmat că judecătorii CCR au decis că, de principiu, declarațiile de avere nu trebuie făcute publice, deoarece este neconstituțional, însă propunerea ei a fost respinsă în comisiile din Senat:
- PSD a votat “pentru”
- PACE “pentru”
- AUR, USR “împotrivă”
- PNL s-a “abținut”, cu excepția senatoarei Nicoleta Pauliuc, care a votat “pentru”
Practic, averile politicienilor și funcționarilor publici vor fi la vedere, dar cu măsură. Nu vom mai ști cine are cele mai multe case sau terenuri și nici localizarea lor, ci vom vedea în document doar valoarea totală.
Cu titlu confidențial vor fi și mărcile mașinilor pe care le au în garaje și numărul lor. Publică va fi doar valoarea totală a acestora, iIar schimbarea ar urma să se aplice abia de la 1 ianuarie 2027, deoarece ANI trebuie să cumpere un soft care va extrage datele necesare pentru completarea automată a declarației.
Știrea inițială:
Senatorii votează miercuri, 26 august, Legea ANI, cunoscută și drept „Legea integrității”, un jalon important din PNRR. În proiectul de lege se regăsește și controversatul „amendament Fritz”, declarat constituțional de judecătorii Curții Constituționale, dar contestat de liderii celor mai mari grupuri politice pro-europene din Parlamentul European, Manfred Weber, președintele Partidului Popular European, și Valérie Hayer, președinta Renew Europe.
Cei doi i-au transmis o scrisoare comună președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în care avertizează că aceste modificări legislative „constituie un grav pas înapoi pentru statul de drept în România”.
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, este de părere că legea privind integritatea ar trebui votată
”Consider că şi această lege trebuie votată, inclusiv dacă are în corpul ei acel amendament anormal care este legat de o persoană, dar pentru România este foarte important să nu piardă aceşti bani, sunt totuşi 770 de milioane de euro, în timp ce corectarea acestei anormalităţi trebuie făcută în perioada următoare”, a declarat premierul interimar, marţi seară, la Digi 24.
Legea integrității, la votul final în Senat. Miza: 770 de milioane de euro din PNRR
Legea integrității a fost adoptată, luni, de plenul Camerei Deputaților și merge la Senat pentru votul final. Dezbaterile din Senat vor avea loc miercuri. USR a depus luni în Parlament amendamente prin care încearcă să refacă transparența asupra averilor și intereselor demnitarilor, după decizia Curții Constituționale care a eliminat caracterul public al unor informații din declarațiile de avere.
În paralel, PSD a depus un amendament prin care elimină complet transparența declarațiilor de avere, cu justificarea că astfel se respectă decizia CCR. După un scandal de minute bune legat de metoda PSD de numărare a voturilor, comisia juridică și cea de constituționalitate din Camera Deputaților au acceptat amendamentul bazat pe propunerea USR. Acesta a trecut și de votul plenului. În proiect a rămas însă „amendamentul Fritz”, care a fost declarat constituțional de Curtea Constituțională. Legea este jalon în PNRR și trebuie să fie adoptată până la 31 august.