• Thu. Aug 13th, 2026
📰 CancanDB.ro  — 

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

Nicușor Dan ar putea face o nouă desemnare de premier în jurul datei de 1 septembrie

Aug 13, 2026

Președintele Nicușor Dan ar putea desemna un nou candidat pentru funcția de premier în jurul datei de 1 septembrie, potrivit unor surse politice. Calendarul nu este confirmat oficial, dar are o logică destul de puțin măgulitoare pentru politica românească: partidele nu s-au grăbit trei luni să formeze un guvern, însă acum aud pașii agenției S&P pe culoar.

Guvern deplin până pe 15 septembrie

Planul ar fi ca România să aibă un cabinet învestit până la 15 septembrie, când sunt așteptați reprezentanții S&P Global Ratings pentru evaluarea economiei.

Agenția a menținut în mai ratingul suveran al României la „BBB-/A-3”, ultima treaptă din categoria recomandată investițiilor, cu perspectivă negativă.

Următoarea decizie programată urmează să fie publicată pe 2 octombrie.

Ilie Bolojan conduce de peste trei luni un guvern demis, cu puteri limitate.

Între timp, desemnările au căzut, negocierile s-au împotmolit, iar Cotroceniul a transformat prudența într-o metodă de prelungire a provizoratului.

Acum, data de 1 septembrie apare ca un nou reper.

Rămâne însă o informație pe surse, nu o decizie prezidențială. În ultimele săptămâni au mai circulat calendare care plasau desemnarea după 15 august sau până la sfârșitul lunii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *