Temperaturile se află pe o pantă descendentă, la nivelul întregii țări. Un cod portocaliu de caniculă, valabil pentru județele Arad și Timiș, a expirat în această dimineață, la ora 10.00. Potrivit informațiilor publicate pe site-ul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a fost emisă o nouă atenționare meteorologică, cod galben.
Sâmbătă, 8 august, valul de căldură va persista în Banat, sudul Crișanei, vestul și sudul Olteniei, sud-vestul și centrul Munteniei. Va fi caniculă, disconfort termic ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime vor fi de 35 – 36 de grade.
Cum va fi vremea în București, potrivit ANM
La solicitarea Gândul, meteorologul de serviciu al ANM a transmis ultimele informații despre evoluția vremii în cursul zilei de astăzi.
„Vremea rămâne foarte caldă, azi, în mare parte din țară. În centru, în vest, avem temperaturi de 33-34°. În sud chiar și mai mult, se va depăși pragul caniculei.
- Vor fi maxime de până la 37°.
- În partea de nord-est a țării, în speță în regiunea Moldovei, temperaturile scad destul de mult.
- Vântul prinde ceva putere, astfel că maximele nu mai trec de 25 – 26°.
Lăsând aspectul termic, discutăm de precipitații. Acestea vor apărea vor fi sub formă de averse torențiale, însoțite de descărcări electrice, de vijelii și poate chiar de grindină. Vor apărea după-amiază și spre seară, în zona montană, în zona deluroasă, dar și în regiunile sudice.
În Capitală, o zi foarte caldă, chiar caniculară după-amiaza, cu o maximă de 36°. Sunt probabile și în Capitală manifestări de instabilitate atmosferică în orele după-amiezii și spre seară. Vom avea averse cu descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și condiții de grindină”, a precizat meteorologul de serviciu al ANM.
Instabilitate atmosferică în mai multe zone ale României
Astăzi, începând de la ora 12:00 și până la ora 21.00, este valabil și un alt cod galben emis de ANM.
În cea mai mare parte a Olteniei, nordul Munteniei, sudul Transilvaniei și local la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.
- Se va manifesta prin intensificări ale vântului și vijelii (viteze la rafală de 50 – 70 km/h și pe arii restrânse de peste 80 km/h).
- Vor fi averse torențiale, descărcări electrice și izolat grindină de mici dimensiuni (1 – 2 cm).
- În intervale scurte de timp (1 – 3 ore), cantitățile de apă vor fi de 15 – 20 l/mp, iar îndeosebi în zonele montane, pe arii restrânse de 30 – 50 l/mp, anunță meteorologii ANM..
sursa: gandul
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F08%2Fcaptura-de-ecran-2026-08-08-100521.png)