Cristian Popescu Piedone acuză existența unui dublu standard în modul în care justiția tratează conflictul de interese și îl vizează direct pe primarul Timișoarei, Dominic Fritz. Fostul edil susține că el s-a supus deciziei instanței în propriul dosar, în timp ce liderul USR ar beneficia de un tratament mai blând pentru o situație pe care o consideră mai gravă.
Piedone invocă propriul caz de conflict de interese
Fostul edil susține că sancțiunea din dosarul său a pornit de la o hotărâre a Consiliului Local, prin care fusese desemnat să facă parte dintr-o comisie. Chiar dacă se consideră nedreptățit, spune că a acceptat verdictul.
„Respect decizia instanței și m-am supus. Dar se pare că, cum spuneam mai devreme, unul poate și altul nu poate”, a spus Cristian Popescu Piedone la Realitatea Plus.
El pune în contrast această situație cu cea a primarului Timișoarei, pe care o percepe ca tratată diferit de aceleași instituții.
Rolul prefectului și al premierului, pus sub semnul întrebării
Piedone îndreaptă acuzațiile și spre autoritățile care ar trebui să vegheze asupra legalității. El susține că prefectul, în calitate de reprezentant al Guvernului în teritoriu, nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile în acest caz.
Fostul primar extinde critica până la nivelul Executivului și îl vizează pe premierul Ilie Bolojan, pe care îl asociază politic cu USR și cu decizia de a guverna alături de această formațiune.
Piedone anunță o posibilă candidatură la Senat în 2028
Fostul edil leagă cazul Fritz de propriile planuri politice. El sugerează că, dacă primarul Timișoarei rămâne în funcție, va folosi acest precedent pentru a candida la Senat.
„Dar în 2028, dacă Dominic Fritz poate și a rămas în funcție, și eu voi candida probabil la Senatul României și dacă o să ies senator, o să spun să-mi ia și mie șase luni indemnizația de senator, pentru că unul poate și unul nu poate?”, a transmis el.
Fritz, acuzat că se folosește de relații și de sprijin extern
Cristian Popescu Piedone afirmă că primarul Timișoarei ar fi trebuit să renunțe imediat la funcție. El invocă principiul potrivit căruia legea nu se negociază.
„Dominic Fritz trebuia să părăsească de îndată fotoliul de primar, pentru că unde-i lege nu-i tocmeală, dar se pare că el se tocmește bine”, a precizat fostul edil.
Piedone merge mai departe și susține că Fritz ar fi susținut de sistem și de „agenturile străine”, făcând referire la faptul că primarul a venit din Germania pentru a candida în România. El anunță că își va continua demersurile și că va prezenta probe în instanță.
„Voi aștepta și de această dată, voi contesta în continuare, voi contesta inclusiv pe Dominic Fritz, iar probele pe care le voi duce în justiție, voi da acest exemplu. Eu vreau să respect și respect, dar când altul, pe aceeași subiect, mai grav ca mine are o măsură administrativă de șase luni tăiat din indemnizație. Este o nedreptate”, a conchis Piedone.
sursa: puterea