• Sat. Aug 1st, 2026
📰 CancanDB.ro  — 

Cancandb.ro

Stiri pe Bune!

Fost lider PNL: “Dacă mai suntem sănătoși la cap, trebuie să avem Guvern în septembrie”

Aug 1, 2026

Fostul președinte al PNL și fost ministru al Justiției, Alina Gorghiu, a vorbit în emisiunea OFF The Record, pe Mediafax, despre negocierile pentru formarea unui nou Guvern.

Ce a spus fostul președinte PNL, Alina Gorghiu

„Cred că această criză va lua sfârșit în septembrie. Eu cred că e coaptă o guvernare. (…) Nu mai e la fel de complicat ca atunci (n.r. în 2024), dar frustrarea socială e în creștere și dacă liderii care conduc România nu văd această tensiune socială, tensiune publică, greșesc foarte mult.

Nu suntem în punctul de la momentul anulării alegerilor, în schimb suntem cu un deficit de democrație pentru că nu avem un guvern stabil și pentru că facem tot felul de construcții artificiale, pasăm de la Guvern la Parlament astfel încât să putem să conducem România. Musai trebuie să avem guvern în septembrie, dacă mai suntem sănătoși la cap. Asta e concluzia pe care îmi permit să o spun„, susține Alina Gorghiu în emisiunea OFF The Record, pe Mediafax.

Alina Gorghiu a anunțat că va vota propunerea pe care Nicușor Dan o face legată de premier pentru a avea un guvern stabil

Alina Gorghiu a anunțat pentru Mediafax că va vota propunerea pe care Nicușor Dan o face legată de premier pentru a avea un guvern stabil.

„Președintele trebuie să dea mandat aceluia care face majoritatea.Cred că încă nu s-a mers până la nivelul ăla de profunzime cu dialogul cu colegii care sunt lideri de partide politice parlamentare.

Aici sunt de acord cu Kelemen Hunor că trebuie închiși undeva într-o sală și nu le dai de mâncare și nici să bea vreo 24 de ore și să-i vezi ce agreează o soluție, pentru că, trecând de glumă, ajungem într-o situație foarte complicată.

Da, numai că majoritatea nu se face doar din câștigător. Majoritatea se face cu 50% plus un 1 mandat. Eu l-am văzut inclusiv pe liderul PSD, pe Sorin Grindeanu spunând: poate să fie propunerea PSD de premier sau poate să fie o altă formulă de premier pe care președintele o decide doar să deblocăm situația. Eu vă spun că fără un guvern rapid făcut, noi suntem în aer și cu bugetul pe 2027, care va fi foarte greu de construit”, susține Gorghiu.

Fostul președinte PNL consideră că majoritatea de 233 de voturi poate fi obținută cu PSD, o parte din PNL, UDMR și minoritățile naționale

„233 de voturi le poți obține cu o parte din fosta coaliție. Poți cu UDMR, cu PSD, minorități. (…) Eu nu mai am certitudini că vine vorba de actuala ecuație politică. Pot să vă spun ce cred că ar fi sănătos să faci. (…) Eu aș desemna mâine, nu în septembrie, eu mâine aș desemna un premier care să treacă la treabă, să-și formeze o majoritate.

Aș vorbi cu Kelemen Hunor. Ideea dânsului cu patru guverne mi se pare o glumă și să nu se supere pe mine. (…) Eu o să vă fac un lucru. Povestea asta cu tehnocratul, eu nu o mai simt de foarte mult timp. Eu am trauma mea cu guvernul Cioloș. E o traumă pe care n-am tratat-o la psihiatru când trebuie, motiv pentru care am în continuare, așa când aud de guverne tehnocrate, valuri, valuri de emoții mă copleșesc.

Revenind în chestia serioasă: eu nu cred în premieri tehnocrați foarte tare. Poate să fie un premier foarte puternic, dar din păcate legătura cu partidele politice nu e una puternică. Un premier, dacă vrei să aibă autoritate în fața miniștrilor, în fața coaliției, trebuie să fie un premier susținut de partidele politice.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *